-
Liga 2: ASA Târgu Mureș – Chindia, luni, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Dinamo, luni, 20:00, DGS 1
Deși gruparea lui Mendilibar era văzută favorită, echipa din Salonic a reușit să plece cu un punct din această deplasare dificilă.
Olympiacos – PAOK 0-0, în etapa a 24-a din Grecia
PAOK a avut două ocazii mari, în timp ce Olympiacos nu și-a trecut în cont nicio astfel de fază. Totuși, Olympiacos a terminat partida cu un xG (goluri așteptate) superior, 1,21 comparativ cu 0,88 al lui PAOK.
În urma acestui rezultat, cele două rivale au rămas la egalitate de puncte, 54, după ele 24 de etape disputate în Grecia.
Pe locul doi se află PAOK, deoarece are un golaveraj superior, +33 comparativ cu +31. Liderul este AEK Atena, cu 56 de puncte și golaveraj +29.
Pentru echipa lui Răzvan Lucescu urmează un duel cu Levadiakos (locul 5), în timp ce Olympiacos o va întâlni pe OFI Creta în etapa următoare.
”MVP: Așa cum a decurs meciul, Tsiftsis. Portarul lui PAOK a avut cel puțin două intervenții foarte bune în meci.
La nivel înalt: Toată apărarea lui PAOK pentru efortul depus. Credit și lui Hatsidis pentru prestația sa din față. Aici intră și Pirola cu Retsos pentru faza în care salvează Olympiacos de la un gol sigur”, au scris jurnaliștii greci.
Clasamentul din Grecia:
Etichete: razvan lucescu , grecia , paok , olympiacos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăCe a spus Marius Baciu despre oferte, după ce s-a scris că e dorit în străinătate: „Bineînţeles că vom spune DA”
După ce în ultimele zile au apărut informaţii că Marius Baciu e dorit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRusul Batrakov a marcat în Galatasaray – Barcelona şi a intrat în istorie: de 15 ani nu s-a mai întâmplat asta
Galatasaray a primit vizita Barcelonei, în etapa a doua a grupei de Champions League....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSituaţie bizară la Interul lui Cristi Chivu! Calhanoglu a ajuns în rol de fundaş central şi a comis penalty!
Club Brugge a deschis scorul, în minutul 30 al meciului pe care îl dispută...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Brugge 1-3 şi Galatasaray – Barcelona 1-4 se joacă ACUM. Probleme pentru Chivu în Champions League
A doua etapă din UEFA Champions League a început în această seară, nouă partide...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login