-
La Liga: Celta Vigo-Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Csikszereda – Farul, vineri, 19:30, DGS 1
Dacă la turul de la Istanbul din 10 martie, 19:45, turcii își vor putea susține favoriții din tribune, același lucru nu este valabil și pentru disputa din Anglia.
Fanii lui Galatasaray, suspendați de UEFA pentru returul cu Liverpool din optimile Champions League
Conform BBC, fanii lui Galatasaray au fost suspendați în urma incidentelor de la meciul cu Juventus de la Torino, scor 0-3 (2-3 după prelungiri), la finalul căruia au obținut calificarea.
7-5 a reprezentat scorul la general dintre Galatasaray și Juventus din play-off-ul pentru optimile de finală.
Suporterii clubului turc au aruncat obiecte și au aprins materiale pirotehnice în tribune, astfel că s-au ales cu o etapă de suspendare, pe care o vor săvârși pe Anfield.
- În plus, clubul a încasat o amendă de 40.000 de euro.
Printr-un comunicat, Galatasaray a transmis faptul că va face apel împotriva sancțiunii, sperând că turcii vor putea fi în tribune pe Anfield.
Galatasaray și Liverpool s-au întâlnit în faza ligii, în etapa a doua, scor final 1-0. Victor Osimhen (minutul 16, penalty) a marcat golul care a decis meciul.
VIDEO rezumat Galatasaray – Liverpool 1-0
Etichete: liverpool , galatasaray , suspendare , uefa , optimile uefa champions league , retur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmă„L-am sunat deja”. Primul antrenor contactat de Mihai Stoica, după plecarea lui Mirel Rădoi de la FCSB
„Nu vreau antrenor român, dintre cei disponibili acum. Și nici nu cred că va...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăCornel Dinu, un nou atac la Răzvan Burleanu: “L-a numit pe Gică Hagi ca să-i compromită cariera!”
Cornel Dinu l-a atacat din nou pe Răzvan Burleanu, despre care consideră că Edi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăLamine Yamal visează cu ochii deschişi la trofeul Campionatului Mondial: “Să o văd pe mama mea în tribune”
Lamine Yamal a avut un rol important în succesul Spaniei la EURO 2024, acolo...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE oficial, Mirel Rădoi pleacă de la FCSB! S-a întâlnit cu Gigi Becali și i-a comunicat decizia. “Are binecuvântarea mea”
Mirel Rădoi Mirel Rădoi l-a anunțat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login