-
La Liga: Celta Vigo-Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Csikszereda – Farul, vineri, 19:30, DGS 1
Însă, momentan, cele două părți nu au ajuns la un acord, iar în spațiul public au apărut zvonuri conform cărora Flick ar putea să plece de pe Camp Nou la finalul contractului.
Pe baza acestor zvonuri, presa din Spania a dezvăluit că un fost antrenor al Barcelonei și-ar dori să revină la echipa catalană în vara anului 2027, adică atunci când atât el, cât și Hansi Flick, vor rămâne liberi, conform actualelor înțelegeri.
Luis Enrique vrea să revină la Barcelona în 2027. L-ar putea aduce la echipă și pe Bradley Barcola
Potrivit celor de la El Nacional, Luis Enrique (55 de ani), actualul antrenor al lui PSG, vrea să revină la Barcelona în vara anului 2027, asta dacă, de asemenea, va fi și el dorit de conducerea clubului catalan.
”Luis Enrique consideră că la Barcelona ar putea avea un rol mult mai decisiv decât cel pe care îl are în prezent la Paris”, scriu spaniolii.
Mai mult, sursa citată anterior scrie că Luis Enrique ar putea să ajungă la Barcelona ”la pachet” cu Bradley Barcola (23 de ani), atacantul lateral al celor de la PSG care a avut evoluții apreciate în tricoul campioanei Franței.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a lui Barcola, potrivit Transfermarkt
- 35 de goluri și 36 de assist-uri sunt cifrele lui Barcola la PSG, în 138 de meciuri
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Luis Enrique a mai pregătit-o pe Barcelona în perioada iulie 2014 – iunie 2027 și a adunat 181 de meciuri la ”cârma” catalanilor (138 de victorii, 22 de remize și 21 de eșecuri).
La formația de pe Camp Nou, Enrique a câștigat 9 trofee:
- o Ligă a Campionilor
- o Supercupă a Europei
- o Cupă Mondială a Cluburilor
- două titluri în La Liga
- trei Cupe ale Spaniei
- o Supercupă a Spaniei
Clasament La Liga
VIDEO Rezumat Barcelona – Villarreal, scor 4-1
Etichete: barcelona , psg , luis enrique , hansi flick , bradley barcola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJucătorul de la FCSB care vorbește singur! Nicolae Dică s-a dus la MM Stoica: „Lasă-l, că așa e el”
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAntrenorul Petrolului a surprins, după 0-1 cu U Cluj în Cupa României
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă3.400.000 € pentru transferul lui Cătălin Cîrjan! Dinamo a dat răspunsul imediat
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDorit de Gigi Becali la FCSB, Jovo Lukic a venit la microfon și a făcut anunțul
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin

You must be logged in to post a comment Login