
Atleta ucraineană Yaroslava Mahuchikh a stabilit, duminică, un record mondial la săritura în înălţime, cu o performanţă de 2,10 metri, la etapa de la Paris a Diamond League. Ea a doborât astfel un record care data din 1987, relatează Reuters.
Sportiva în vârstă de 22 de ani a respins totuşi sugestiile potrivit cărora această săritură a făcut-o favorită clară pentru Jocurile Olimpice de la Paris, care încep la 26 iulie.
Atleta ucraineană Yaroslava Mahuchikh a doborât un record mondial vechi de 37 de ani!
”Aştept cu nerăbdare Jocurile Olimpice de aici. Sunt sigură că va fi o competiţie minunată, cu o atmosferă şi mai bună, dar ştiu că va fi greu şi foarte competitiv”, a spus ea.
Ea a surclasat-o pe campioana mondială în sală, australianca Nicola Olyslagers, ambele concurente reuşind să treacă de înălţimea de 2,01 metri la a doua lor încercare. Mahuchikh, care a obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a ridicat ştacheta la 2,07 metri şi a depăşit-o din nou la a doua încercare, stabilind un record al Ucrainei.
Ea a sărit apoi la 2,10 metri şi a reuşit din prima încercare, în aplauzele publicului prezent pe Stade Charlety din sudul Parisului, depăşind cu un centimetru recordul sportivei din Bulgaria Stefka Kostadinova, stabilit în 1987, relatează news.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăDe unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
Ion Ţiriac (87 de ani) are o avere estimată la suma fabuloasă de 2,2...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăCampionatului European individual de tenis de masă 2026! 6 români luptă pentru calificarea pe tabloul principal în AntenaPLAY
Campionatul European individual de tenis de masă 2026 se desfăşoară în Slovenia, la Ljubljana....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Ce făceau la VAR, dansau Pamporea?” Verdict dur, după penalty-ul cerut de Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a reuşit să o învingă cu 1-0 pe Csikszereda, în etapa a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLionel Messi, atacat de unde se aştepta mai puţin: „Barcelona e mai presus de el! Să aibă grijă”
Joan Gaspart, fostul preşedinte al Barcelonei, a avut un discurs dur la adresa lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login