-
UEL: Celtic – Stuttgart, joi, 22:00, DGS 1
-
UEL: PAOK – Celta, joi, 22:00, DGS 1
- 27 de meciuri a jucat până acum croatul pentru ”Diavoli”, timp în care a reușit să ofere două pase decisive și să marcheze trei goluri.
Luka Modric, acord cu Milan pentru prelungirea contractului
Luka Modric a semnat cu Milan un contract valabil doar pentru un sezon, însă șefii de pe ”San Siro” au luat rapid decizia.
Concret, milanezii au început deja negocierile cu ”Balonul de Aur” pentru prelungire, iar presa din Italia a dat detaliile.
Jurnaliștii din Peninsulă susțin că ”Diavolii” vor să-l păstreze pe Luka Modric și în sezonul 2026/2027 la echipă și astfel i-au propus un nou angajament. Mai mult, croatul și-ar fi dat deja și acordul să joace și din stagiunea viitoare la Milan.
Astfel, Luka Modric ar urma să joace la cel mai înalt nivel până aproape de 42 de ani, el fiind născut pe 9 septembrie 1985.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Luka Modric, potrivit transfermarkt.com.
AC Milan – Como 1-1. Luka Modric a fost titular la ”Diavoli”
AC Milan a remizat, scor 1-1, cu Como, în meciul restant din etapa cu numărul 24 din Serie A.
Nico Paz a deschis scorul pentru Como în minutul 32, iar Rafa Leao a stabilit scorul final în minutul 64. În urma acestui rezultat, AC Milan rămâne la 7 puncte în urma liderului Inter, pe locul 2, la cota 54.
VIDEO rezumat AC Milan – Como 1-1
Clasamentul din Serie A
Etichete: italia , serie a , ac milan , milan , luka modric
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCorvinul – Dinamo LIVE TEXT (21:30). Neînvinsă acasă, Corvinul vrea să dea lovitura cu liderul din Liga 1. Echipele probabile
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Corvinul Hundedoara are un...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTransferul gândit de Gigi Becali a dat două goluri. Mihai Stoica: „Aș vrea să-l văd la alt gen de echipă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Unul dintre transferurile gândite...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLando Norris a semnat! Campionul Mondial a ales echipa pentru care va pilota până în 2031
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Campionul Mondial, Lando Norris,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Este profund ridicol!” Istvan Kovacs, din nou în centrul unui scandal, deși a luat decizia corectă!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Arbitrul român, Istvan Kovacs,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login