-
SuperLiga: Petrolul – FC Argeș, vineri, 20:00, DGS 1
-
Serie A: Pisa – AC Milan, vineri, 21:45, DGS 2
După doar șapte minute de joc, Florin Tănase, titular în rolul de număr 10, s-a întins pe gazon și a acuzat probleme medicale.
Lovitură pentru FCSB, în meciul cu Universitatea Craiova: Florin Tănase a ieșit accidentat
Fotbalistul de 31 de ani a rămas pe jos și la doar câteva secunde a făcut semn către bancă să fie înlocuit, deși medicii nici măcar nu apucaseră să vadă ce are.
Internaționalul român n-a primit îngrijiri medicale pe teren, ci a fost condus direct la margine. Deoarece n-a fost vorba de un duel fizic cu un adversar, este clar că Tănase are probleme musculare.
Imediat apoi, camerele s-au mutat pe noul director sportiv de la FCSB, Florin Cernat, care a fost surprins în timp ce își pune mâinile în cap.
E prea devreme pentru a se ști ce a pățit Tănase, dar ar putea fi o recidivă. Mijlocașul a mai avut probleme musculare luna trecută, când a ratat trei meciuri.
Universitatea Craiova – FCSB, meciul din campionat, se joacă duminică
Duminică, la trei zile distanță, va avea loc un alt meci între cele două, tot pe Ion Oblemenco, dar în etapa a 27-a din campionat. Duelul e de la 20:00, tot pe Digi Sport 1.
Etichete: accidentare , florin tanase , craiova fcsb , meci cupa romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăMarius Croitoru a găsit vinovatul, după Dinamo – FC Botoșani 2-0 + Reacția după ce a fost înjurat de fani
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăExperții Digi Sport au dat verdictul, după Dinamo – Botoșani: ce au spus despre penalty-ul comis de Anestis
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăAndrei Mărginean l-a contrazis pe Anestis, după Dinamo – FC Botoșani: ”Am simțit un pumn în ureche!”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăRadu Naum: ”Dacă ne luăm în serios cu povestea asta, ne-am pierdut mințile”. Ce a spus Florin Prunea
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login