-
SuperLiga: Dinamo – Univ. Craiova, luni, 20:00, DGS 1
-
Serie A: Roma – Cagliari, luni, 21:45, DGS 2
Răzvan Burleanu candidează pentru un nou mandat la șefia FRF
„În 18 martie, de la ora 11:00, va avea loc Adunarea Generală a FRF în cadrul căreia vom organiza alegerile pentru preşedinţia FRF şi membrii Comitetului Executiv.
Cu siguranţă eu voi candida. Nu am informaţii despre un alt posibil candidat. Funcţia de preşedinte nu mai e atât de râvnită pe cât era în trecut.
În momentul de faţă, au devenit mai râvnite alte funcţii de la nivelul Federaţiei Române de Fotbal, adică de selecţioner, de director tehnic, de secretar general şi aşa mai departe„, a declarat Burleanu.
El a precizat că în momentul de faţă se bazează pe o susţinere de 80-90% din sufragii.
„Nu am ca obiectiv unanimitatea. Ce vreau să se înţeleagă când vorbim despre unanimităţi e că acest lucru îl vedem şi la nivel internaţional.
Şi credeţi-mă că sunt parte în toate jocurile şi de la nivel european şi la nivel internaţional. Când vedem o unanimitate nu trebuie să plecăm de la premisa că toţi membrii sunt susţinători. Pentru că atunci când ai o opoziţie de sub 10% nu o să ai niciodată un opozant, un contracandidat.
Prin urmare, dacă în 18 martie vom avea unanimitate să nu credeţi că noi asta ne dorim ca federaţie sau că aşa stau lucrurile. Nu, în momentul de faţă ne bazăm pe o susţine de 80-90% în rândul membrilor afiliaţi„, a mai spus Burleanu.
În cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF de luni, s-a stabilit ca Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal să se desfăşoare miercuri, 18 martie, cu începere de la ora 11:00. Evenimentul se va desfăşura la Casa Fotbalului, în Sala Nicolae Dobrin. Cu ocazia Adunării Generale din 18 martie vor fi organizate şi alegerile pentru preşedinţia FRF şi Comitetul Executiv al FRF.
Răzvan Burleanu (41 de ani) se află la conducerea FRF din 5 martie 2014, fiind la cel de-al treilea său mandat consecutiv în funcţia de preşedinte al instituţiei, şi ultimul, conform statutului Federaţiei.
Într-o conferinţă de presă anterioară, Burleanu a explicat că, deşi statutul FRF prevede o limită de trei mandate, regula a fost introdusă în timpul primului său mandat, care nu se ia în considerare, scrie Agerpres.
Citește și:
Etichete: frf , presedinte frf , federatia romana de fotbal , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali i-ar putea oferi 750.000 de euro salariu unui jucător pe care vrea să-l transfere
Denis Drăguș ar putea deveni noul atacant al celor de la FCSB, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTănase și Vali Crețu, excluși din lotul FCSB. Gestul care l-a scos din sărite pe Marius Baciu
Decizia tehnicianului vine după mai multe episoade petrecute la antrenamente în această săptămână. Cei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOut de la FCSB după 7 ani: ”Și-a permis să facă anumite gesturi”
Informația a fost confirmată de Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, care a dezvăluit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFerrari joacă ofensiv la Monza. Veste bună pentru Hamilton și Leclerc
Potrivit celor de la Ferrari, noul motor a trecut cu succes programul de validare...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login