
Născut la Brașov, fostul mare fundaș al României își petrecea vacanțele din copilărie în afara granițelor, mai exact în Ungaria, sau la țară.
La Valea Strâmbă, locul de naștere al tatălui său, multiplul campion național la biatlon, Iosif Tamaș, Gabi a trecut printr-o peripeție pe când se afla la joacă cu câțiva prieteni.
Gabi Tamaș a căzut sub un lac înghețat
Tamaș a căzut sub un lac înghețat în timpul unui joc, însă a avut norocul că a fost ajutat foarte rapid de fratele său, care l-a dus acasă, acolo unde problemele nu s-au încheiat.
”În vacanțele de vară și iarnă mergeam ori în Ungaria, avea tata prieteni, ori la Valea Strâmbă, de unde era el. Tăiam porci, alergam pe lac când era înghețat, chiar am căzut sub râu. Sub gheață și m-am prins așa (n.r. cu mâinile întinse orizontal la nivelul bărbiei)…
Și am înghețat așa, că jucam prinsa, nu m-am mai mișcat. Și norocul meu a fost că era frate-miu. Mă trage frate-miu și mergem în curte. Și în curte, de frică să nu mă bată mama și tata, m-am ascuns undeva la scări. Și am stat acolo jumătate de oră, erau hainele înghețate. Și m-au văzut după: ‘Băi, copile’… Și mi-a dat două… ‘De ce nu ne spui, mă? Stai aici, mori dracu…’”, a spus Tamaș la un PODCAST mișto.
Trădat de un prieten în Anglia
Fostul apărător central a activat în campionate tari ale lumii, LaLiga, Premier League și Ligue 1, iar în Regat l-a luat alături pe un amic din copilărie, care avea să îl dezamăgească, din cauza unei tranzacții bancare.
”A fost un singur prieten de-ai mei, ca să vă dau un exemplu, pe care l-am adus și în Anglia. Aveam pe card… Eu știam și limita cât poți să scoți cash. I-am dat cardul, <<cumpără ce vrei tu, nu am nicio legătură>>. Dar aveam nevoie în momentul ăla când am venit acasă de niște cash și eu știam că n-am retras.
Nu mai puteam să scot și l-am prins cu minciuna. <<Bă, ai scos>>. <<Nu am scos>>. <<Bă, ai scos>>. <<Nu am scos>>. <<Bă, dă-o naibii!>>. Și m-am uitat pe tranzacții și am văzut că a scos. Ca să vezi și tu. Atunci chiar aveam nevoie de cash și nu aveam cash. Am copilărit împreună și am zis <<hai să stai cu mine, dacă te poți angaja, bine, dacă nu, stai cu mine>>. Am întrerupt legătura, am reluat-o după ani de zile”, a mai declarat Tamaș.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Argeș – U Cluj 1-1. Prima finalistă din Cupa României se decide la loviturile de departajare
Min. 28: FC Argeș – U Cluj 1-0. Matos a deschis scorul dintr-un penalty...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRivalul din Liga 1 al FCSB-ului a început să râdă când a aflat de plecarea lui Mirel Rădoi: „Nu rezistă nimeni cu Gigi Becali”
Rivalul din Liga 1 al FCSB-ului a început să râdă atunci când a aflat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Como 0-0. Chivu speră la event în primul sezon pe banca Interului
Inter – Como, manșa retur din semifinala Cupei Italiei, se va disputa azi, de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMirel Rădoi a plecat spre Turcia, pentru a semna cu Gaziantep. Mesaj pentru Gigi Becali: „O să se bucure pentru finul lui”
Mirel Rădoi a plecat spre Turcia, pentru a semna cu Gaziantep. Antrenorul s-a despărțit...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login