
Marco Dulca (26 de ani) a fost introdus de Eugen Neagoe în teren în minutul 62 al meciului Rapid – Petrolul 1-1. El a văzut două galbene în prelungirile partidei, în minutele 90+4 şi 90+6, o situaţie rar întâlnită.
La interviul de după meci, Dulca a fost întrebat ce echipă i s-a părut mai bună dintre Dinamo şi Rapid, pe care le-a întâlnit recent, şi a răspuns “Craiova”.
Reacţia lui Marco Dulca după ce a văzut două galbene în prelungiri în Rapid – Petrolul 1-1
“Am luat un punct în Giulești, la o echipă bună, care se bate la campionat. Ne bucurăm, normal, suntem acolo jos și ne trebuiau puncte. Despre cartonașul roșu nu știu ce să spun, cred că a fost acordat prea ușor, sincer. Cred că sunt contacte normale, poate la o fază puteam să iau cartonaș galben, dar nu la ambele.
În prima repriză am avut ocazii clare, trebuia să marcăm. Și Rapid a avut ocazii, cred că e un rezultat echitabil. Mă bucur că a fost la meci (n.r.: Cristi Dulca, tatăl său), nu știu cu cine a ținut. Mi-a zis că a fost prea ușor acordat cartonașul roșu, atât. Mi-e greu că nu voi putea fi alături de colegii mei, cred că lucrurile merg spre bine, sper să adunăm în continuare puncte.
(n.r: Care ți s-a părut mai bună, Dinamo sau Rapid?) Craiova”, a declarat Marco Dulca pentru digisport.ro după Rapid – Petrolul 1-1.

Alte Sporturi
S-a încheiat la Rapid
Alte Sporturi
S-a terminat duelul Ianis Hagi – Andrei Borza din Turcia
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDezastrul continuă pentru echipa de 140.000.000 € și cu noul antrenor: ȘAPTE goluri, ZERO puncte, ULTIMUL loc
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a încheiat la Rapid
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăArnold Garita, foarte ”stresat” de ce i se întâmplă la FCSB! Urmează decizia lui Gigi Becali
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a terminat duelul Ianis Hagi – Andrei Borza din Turcia
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login