-
Serie A: Udinese – AS Roma, luni, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: Botoșani – Oțelul, luni, 18:30, DGS 1
De obicei, sârbul este însoțit și încurajat din tribune la meciurile sale de către Jelena, cea care îi este soție de 12 ani încoace. Aceștia se știu încă de pe vremea liceului și au împreună doi copii: Ștefan (11 ani) și Tara (8 ani).
Galerie Foto
Jelena Djokovic nu a mers la finala Australian Open pentru a avea grijă de copii
Unii s-au întrebat de ce nici Jelena Djokovic, nici cei doi copii nu au fost prezenți în tribune la Melbourne.
Presa din Serbia a tratat subiectul și a scris următoarele: „E cea mai îndepărtată destinație dintre toate și, pe lângă durata călătoriei, necesită și o organizare amplă, având în vedere că au doi copii împreună.
De aia n-am văzut-o pe Jelena Djokovic în Australia, în ciuda altor Grand Slamuri unde îl susține pe Nole”.
De asemenea, sârbii au mai menționat că Jelena Djokovic nu mai merge în Australia de 14 ani încoace.
O actriță de 23 de ani a furat toate privirile la finala Australian Open: „Puteți să ne-o arătați doar pe ea?”
Galerie Foto
Așa cum e obiceiul, la Melbourne s-au prezentat o mulțime de vedete ca să vadă ultimul act, însă dintre toate una a reușit să iasă în evidență.
Este vorba de Becky Armstrong, o actriță de 23 de ani născută în Tailanda și aflată la începutul carierei. Tânăra care e și model a ajuns virală pe rețelele sociale încă dinainte ca finala să înceapă, datorită look-ului cu care s-a afișat.
Ulterior, după ce meciul a început, un videoclip în care apare Becky Armstrong a fost postat pe pagina oficială de Twitter a turneului.
Internauții au remarcat expresiile faciale pe care le-a avut actrița în timpul unui punct și au repostat masiv videoclipul de mai jos.
„Puteți să ne-o arătați doar pe ea?” / „A meritat să o invitați” sau „Meciul sau reacțiile ei, nu-mi pot da seama ce e mai tare” au fost câteva dintre comentarii.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: finala , novak djokovic , australian open , carlos alcaraz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe face Lukasz Gikiewicz, fotbalistul numit ”vagabond” de Gigi Becali și care a obligat-o pe FCSB la plata a 150.000€
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLovitură de teatru: un prezentator TV a ajuns rege, după ce portarul de 1,98 metri a refuzat tronul!
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”N-am fost fan Pușcaș niciodată. Nu pot să fiu acum!”. Atacantul lui Dinamo, „desființat”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLamine Yamal a rupt tăcerea despre rasismul trăit pe Bernabeu: ”Sunt negru!” Ce a spus despre jigniri
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login