Connect with us

Alte Sporturi

„Lamentabil. Nu sunt scuze!” Mihai Stoica a dat de pământ cu jucătorii Italiei, după eliminarea de la EURO 2024: „Ruşinos!”

La Berlin, Donnarumma a salvat la şutul lui Embolo, din minutul 24, dar nu a mai putut face nimic la golul lui Remo Freuler, din minutul 37. Ruben Vargas a pasat în careu prentru Freuler, acesta a şutat, fundaşul italian Mancini a deviat uşor balonul şi elveţienii au deschis scorul. În minutuul 45+1 Donnarumma a intervenit la şutul lui Rieder, respingând în bară, apoi balonul a ieşit în corner.

Imediat după reluare, elveţienii şi-au majorat avantajul, la două goluri, prin golul superb înscris de Vargas, în minutul 46. În minutul 52 Schar a fost aproape de autogol, trimiţând cu capul în bara propriei porţi, iar Scamacca a lovit şi el bara în minutul 75. S-a încheiat 2-0 pentru Elveţia, care păşeşte în sferturi, în timp ce campioana en-titre a Europei a dezamăgit la acest turneu final pe care îl şi părăseşte după optimile de finală.

ELVEŢIA: Sommer – Schar, Akanji, R. Rodriguez – Aebischer (Steffen 90+2), Freuler, Xhaka, Rieder (Stergiou 72) – Ndoye (Sierro 77), Embolo (Duah 77), Vargas (Zuber 71). SELECŢIONER: Murat Yakin

ITALIA: Donnarumma – Di Lorenzo, Mancini, Bastoni, Darmian (Cambiaso 75) – Cristante (L. Pellegrini 75), Fagioli (Frattesi 86), Barella (Retegui 64) – Chiesa, Scamacca, El Shaarawy (Zaccagni 46). SELECŢIONER: Luciano Spalletti

Cartonaşe galbene: Barella 35, El Shaarawy 45, Mancini 57

Arbitri: Szymon Marciniak – Tomasz Listkiewicz, Adam Kupsik (toţi din Polonia) – Facundo Tello (Argentina)

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi