
S-a retras din activitatea competiţională în 1984, având în palmares 25 de medalii câştigate la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, dintre care 16 de aur.
În codul de punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG), la paralele inegale sunt incluse două elemente denumite „coborâre Comăneci” şi „salt Comăneci”.
Nadia a emigrat în SUA cu puţin timp înaintea Revoluţiei din 1989
În noiembrie 1989, Nadia a emigrat în Statele Unite ale Americii, apoi în Canada, după care a revenit în SUA şi s-a stabilit la Oklahoma. S-a căsătorit cu Bart Conner, campion de gimnastică al SUA şi campion olimpic. Cei doi au un băiat, Dylan Paul, născut în 2006.
În 1996 a fost aleasă preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Gimnastică (FRG). Fundaţia americană pentru Sport Feminin (WSF), care anual premiază femeile cu merite deosebite în sport, i-a acordat „Premiul Flo Hyman” în 1998. De asemenea, Nadia şi performanţele sale remarcabile au fost incluse în „Hall of Fame” al gimnasticii mondiale.
După JO Montreal a devenit Maestru Emerit al Sportului. În 1984, Comitetul Internaţional Olimpic i-a acordat „Ordinul Olimpic de argint”, pentru meritele deosebite în domeniul sportului şi servicii remarcabile aduse cauzei olimpice. Din partea Comitetului Olimpic Român a primit „Colanul Olimpic”. În anul 2000, i s-a conferit Ordinul naţional „Steaua României” în grad de comandor.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăManchester United – Manchester City 0-1. „Cetățenii” se impun în inferioritate numerică! Erling Haaland, de neoprit
Manchester United – Manchester City / Getty Images Adaugă-ne ca sursă preferată în Google...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJurnal Antena Sport | Marea provocare
Home | Jurnal Antena Sport | Jurnal Antena Sport | Marea provocare Video Pasionaţii...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFoden, gest incredibil în derby-ul Man United – Man City! Primul roșu din carieră după ce l-a lovit cu ambele picioare pe Bruno
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Marele derby al orașului...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMetz – Gloria Bistrița 40-26, în EHF Champions League. Campioana Europei, mult prea bună pentru campioana României
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login