-
EFL Cup: Chelsea – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Serie A: Napoli – Parma, miercuri, 19:30, DGS 1
Totuși, Gigi Mustață, liderul galeriei FCSB-ului și un apropiat al lui Mihai Stoica, susține că vor mai veni încă doi jucători.
Gigi Mustață a anunțat încă două transferuri la FCSB
Gigi Mustață susține că vor mai fi aduși doi jucători din străinătate și le știe numele, dar nu vrea să le divulge.
”Stați liniștiți. Am sursele mele și știu că mai vin cel puțin doi fotbaliști. Nu jucători, fotbaliști, de aceea mai durează puțin negocierile. Nu sunt români, dar nici nu pot spune despre cine e vorba.
Chiar felicit conducerea că nu mai spune înainte numele jucătorului dorit, pentru ca prețul exploda mereu. La ce jucători știu că vin, stau liniștit și în acest sezon”, a declarat Gigi Mustață, la ”Templul Sportului”.
FCSB i-a transferat pe Andre Duarte și pe Ofri Arad
În această iarnă, FCSB l-a transferat pe fundașul central Andre Duarte, liber de contract după despărțirea de Ujpest, iar Gigi Becali a anunțat că a finalizat cu succes negocierile pentru aducerea mijlocașului defensiv Ofri Arad, și el jucător liber, ultima dată la Kairat Almaty.
FCSB debutează în 2026 vineri, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, împotriva lui FC Argeș.
Etichete: transfer fcsb , gigi mustata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăPortugalia – Uzbekistan 4-0. ACUM pe Antena 1 și AntenaPLAY. Spectacol total! Ronaldo a reușit o dublă
Min. 45+6: Ocazie uriașă pentru Portugalia! Ronaldo a șutat, însă Khusanov a scos de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăLovitură pentru Cristi Chivu! Fotbalistul dorit de Inter este ademenit de gigantul din Premier League
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Probleme mari pentru Inter...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 13 | Ronaldo a intrat în scenă, după ce Messi, Mbappe și Haaland au făcut spectacol
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOUT două săptămâni de la Cupa Mondială, Raphinha și-a anunțat decizia
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login