-
Supercupa Spaniei: Barcelona – Bilbao, miercuri, 21:00, DGS 1
-
Serie A: Parma – Inter, miercuri, 21:45, DGS 2
Rapid încearcă să-și întărească lotul pentru a doua parte a sezonului.
După ce l-a transferat pe Daniel Paraschiv, Rapid vrea să aducă și doi jucători din SuperLigă. Este vorba despre fundașul stângă Robert Sălceanu (21 de ani), de la Petrolul, și Marinos Tzionis (24 de ani), mijlocașul lateral de la UTA.
A picat transferul lui Tzionis la Rapid
Deși a purtat negocieri cu UTA pentru internaționalul cipriot, Rapid nu a ajuns la vreun acord pentru transferul acestuia.
Alexandru Meszar, conducătorul celor de la UTA, a confirmat că mutarea a picat.
”Sumele vehiculate au fost în totalitate nereale. Noi am avut discuții, dar nu erau sumele care s-au scris. Noi am vorbit cu cei de la Rapid, dar nu s-a ajuns la o înțelegere referitor la aceste transferuri. Discuțiile nu au fost foarte înaintate, iar într-un final am decis amândoi că nu facem tranzacția.
Noi suntem foarte bine în momentul de față. Nu este exclus să facem transferuri, dar în momentul de față UTA are un lot competitiv atât numeric, cât și valoric, deci nu suntem presați de transferuri”, a declarat Meszar potrivit iamsport.ro.
Marinos Tzionis joacă la UTA de la începutul acestui an, când a fost adus din Serbia, de la Cukaricki, în schimbul a 100.000 de euro.
Fotbalist cu 40 de meciuri și trei goluri la naționala Ciprului, Marinos Tzionis are trei goluri și trei pase decisive în 30 de partide la UTA Arad.
Etichete: alexandru meszar , marinos tzionis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSe pregătește lovitura: PSV negociază transferul lui Dennis Man
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei!
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăFederația Argentinei, reacție-fulger după ce Leo Messi s-a retras de la națională
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăMirel Rădoi pleacă de la Gaziantep alături de un român! Îi reziliază contractul după doar o lună: ”Cel mai slab”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login