
-
Media: Liga Digi Sport, luni, 16:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, luni, 18:30, DGS 1
Selecționerul Scoției a ieșit la atac după eliminarea de la EURO 2024
„Sigur, sentimentul principal acum este tristeţea ca urmare a acestei înfrângeri. Sentimentul este deopotrivă la mine, la jucători, la suporteri. Am primit acel gol pe contraatac deoarece ne-am deschis foarte mult în încercarea de a înscrie. Însă pentru mine momentul relevant a fost cel al refuzului unui penalty. A fost clar penalty în minutul 79 la intervenţia în careu asupra lui Stuart Armstrong. Nu înţeleg cum de ce nu ni s-a acordat, cineva trebuie să explice de ce ni s-a refuzat acest lucru. Acel penalty putea fi decisiv într-o astfel de partidă”, a spus Clarke.
La rândul său, căpitanul Scoţiei Andy Robertson, a spus: „Am dat totul. Ştiam că trebuie să câştigăm acest meci, dar ambele echipe trebuiau să câştige. Va dura ceva timp pentru a putea trece peste acest moment greu. Jucătorii sunt dezamăgiţi, dar depinde de noi să ne ridicăm şi să mergem mai departe, să ne continuăm drumul nostru, să progresăm. Ne pare rău că ne-am dezamăgit suporterii”.
Selecţionata Ungariei mai speră la calificarea în optimile de finală, după ce a învins dramatic Scoţia cu 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stuttgart Arena, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania. Unicul gol a fost marcat de Kevin Csoboth (90+10), pe contraatac.
- Meciul a fost unul de luptă, cu destul de puţine realizări, între două echipe care vizau locul al treilea.
Scoţia, care avea mai multe şanse de pe locul al treilea în cazul unei victorii, nu a trimis niciun şut la poartă în prima repriză. Scoţia părăseşte turneul, ocupând ultimul loc în grupă, în timp ce Ungaria, care are trei puncte şi golaveraj negativ (2-5) va trebui să aştepte celelalte rezultate pentru a afla dacă se află printre cele patru formaţii norocoase de pe locul al treilea.
Etichete: scotia , euro , euro 2024 , scotia – ungaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Alte Sporturi
Gavi are oferta pe masă și poate pleca de la Barcelona
Alte Sporturi
Alertă la Cluj înainte de derby-ul CFR – ”U”
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGavi are oferta pe masă și poate pleca de la Barcelona
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBernadette Szocs merge ”ceas” la Campionatul European! Calificare în ”sferturi”, alături de Elizabeta Samara
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Hagi l-a numit ”câștig al României”: a fost cel mai bun jucător al echipei
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLamine Yamal l-a depășit pe Kylian Mbappe! Recordul doborât de starul Barcelonei
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login