-
Conference League: AEK Atena – Univ. Craiova, joi, 22:00, DGS 1
-
Conference League: Legia Varșovia – Lincoln, joi, 22:00, DGS 2
Dacă sezonul trecut a jucat sub formă de împrumut la Pisa, care a decis să nu activeze clauza de cumpărare, Olimpiu Moruțan a fost transferat definitiv de Aris Salonic de la Galatasaray.
Marinos Ouzounidis a fost schimbat în startul sezonului
Chiar dacă mutarea în campionatul Greciei a părut una inspirată la prima vedere, parcursul lui Olimpiu Moruțan nu a fost cel așteptat. Mijlocașul român a evoluat puțin, cel puțin în ultima perioadă, iar în această iarnă se va discuta serios despre statutul său în club.
Olimpiu Moruțan a ajuns la Aris Salonic în perioada în care echipa era antrenată de Marinos Ouzounidis, fostul tehnician de la Universitatea Craiova. Între timp, acesta din urmă a plecat la începutul lunii septembrie, iar în locul său a fost numit Manolo Jimenez.
Din acel moment, Moruțan a prins puține meciuri ca titular, iar evoluțiile sale au fost unele modeste. Pentru fotbalistul român există două variante clare: fie rămâne la Aris și încearcă să-l impresioneze pe antrenor, fie decide să meargă la o altă formație pentru a avea un alt statut.
Moruțan poate pleca în iarnă de la Aris Salonic
Olimpiu Moruțan a semnat pe 3 ani cu Aris Salonic și a mers cu entuziasm în Grecia. În cele din urmă, parcursul mijlocașului nu a fost cel așteptat, iar în ultimele trei meciuri a evoluat doar 6 minute.
- 15 meciuri are Moruțan pentru Aris, fără să marcheze vreun gol sau să ofere vreun assist
Întrebat despre situația lui Olimpiu Moruțan, Giovanni Becali a dezvăluit că se va interesa în această iarnă care este situația fotbalistului și ce șanse are să evolueze mai mult. În cazul în care nu va mai fi dorit, fotbalistul ar putea ajunge la o altă echipă.
„Deocamdată, Moruțan are contract cu cei de la Aris Salonic. Vom vedea dacă există posibilități să joace mai mult. Totodată, vom vedea și dacă există opțiuni pentru alte echipe în această iarnă”, a spus Giovanni Becali, pentru digisport.ro.
Reamintim că Olimpiu Moruțan a ratat prezența la naționala României la ultimele două acțiuni.
Etichete: transfer , grecia , aris salonic , olimpiu morutan , marinos ouzounidis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDeclarație în forță a lui Julio Enciso, după calificarea Paraguayului în optimile Cupei Mondiale 2026
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCody Gakpo, gest emoționant după golul cu Maroc de la CM 2026: a avut parte de o tragedie înaintea meciului
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială, ziua 19 | Olanda – Maroc se joacă ACUM. Germania, OUT de la CM 2026! Brazilia, calificare cu emoții
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOlanda – Maroc 1-1 (2-3 d.l.d.). Saibari i-a calificat pe africani în optimile Cupei Mondiale, după un meci dramatic
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login