
România va întâlni Croaţia, în primul meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin 2025. Tricolorele vor debuta joi seară, de la ora 19:00, iar meciul va fi transmis în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Croaţia, Japonia şi Danemarca sunt adversarele din grupa pe care România o va disputa la Rotterdam. Primele trei clasate se vor califica în grupa principală, cu punctele acumulate în meciurile contra celorlalte două echipe care obţin calificarea.
România – Croaţia LIVE TEXT (19:00)
În ultimele două meciuri disputate contra Croaţiei, România s-a impus de fiecare dată la 2 goluri (25-23 şi 26-24), în preliminariile Campionatului European din 2024.
“Responsabilitatea contează foarte mult, motivația va exista cu siguranță, pentru că le cunosc foarte bine și-și doresc foarte mult, dar și echilibrul care-ți dă o liniște interioară să te poți exprima la adevărata valoare”, a declarat selecţionerul Ovidiu Mihăilă, înaintea debutului la turneul final.
Lotul României la Campionatul Mondial de handbal feminin 2025

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEveniment special, la 6 luni de la decesul lui Mircea Lucescu! Gică Hagi și alte nume uriașe și-au anunțat prezența
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăCe nebunie! Andrei Șucu, GOL în minutul 90+4 din Rapid – FC Argeș! Dan și Diana Șucu, în delir
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăBogdan Andone, discurs furibund la adresa arbitrilor, după Rapid – Argeș: „Liniile arată ce vor ei”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăConvocat de Gică Hagi, a fost cel mai slab de pe teren
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login