-
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, sâmbătă, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Deși se află încă în proces de construcție, Camp Nou și-a deschis vineri pentru prima dată porțile. 21.000 de fani au avut ocazia să asiste la un antrenament deschis al formației lui Hansi Flick.
Joan Laporta: ”Mi-ar plăcea enorm să-l am pe Leo Messi înapoi pe Camp Nou”
Prezent pe stadion, Joan Laporta (63 de ani), președintele celor de la FC Barcelona, a anunțat că vrea ca Leo Messi (38 de ani), cel mai important jucător din istoria clubului, să fie prezent în momentul inaugurării oficiale.
”Mi-ar plăcea enorm să-l am pe Leo Messi înapoi pe Camp Nou pentru inaugurarea stadionului. Ar fi ceva special. Aș fi încântat”, a declarat Laporta, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
Barcelona a făcut primul antrenament pe noul Camp Nou
Galerie Foto
Deși are dreptul să evolueze în meciurile oficiale pe Camp Nou cu 27.000 de spectatori în tribună, Barcelona a ales să aștepte să primească licența fazei 1B din partea Consiliului Local, care i-ar permite să aibă 45.000 de spectatori la meciuri.
Catalanii fac eforturi ca această licență să se obțină până la meciul cu Athletic Bilbao de pe 22 noiembrie, când vor să revină oficial pe Camp Nou.
- Costul lucrărilor de renovare şi extindere a stadionului Camp Nou la o capacitate de 105.000 de locuri au atins 1,7 miliarde de euro.
Spectaculos! Cum arată proiectul de 1,7 miliarde de euro pentru Camp Nou
Galerie Foto
Etichete: barcelona , leo messi , joan laporta , camp nou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLaurențiu Reghecampf a răbufnit și Florin Prunea e sigur: ”El a fost ținta clară”
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Voluntari – FCSB, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Reghecampf speră la a doua victorie după revenirea pe banca roș-albaștrilor! Echipele de start
FC Voluntari – FCSB, de la 21:00, LIVE SCORE, pe iAMsport.ro Echipele de start...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăVești proaste pentru Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian! Anunțul făcut de WTA
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăIntrat pe lista de transferuri la Bayern Munchen, Barcelona s-a decis și a dat deja răspunsul
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login