
Edi Iordănescu a fost ținta unei publicații poloneze, care nu l-a iertat pe fostul selecționer pentru modul în care a avut mereu ceva de comentat despre situația de la echipă. Articolul scris de jurnaliștii din centrul Europei a fost publicat cu puțin timp înainte de momentul în care clubul a anunțat decizia antrenorului de a-și da demisia.
Polonezii l-au numit pe Iordănescu drept un “tipic plângăcios” și l-au criticat pentru că a folosit presa din România drept o platformă de a face comentarii asupra condițiilor de la propriul club. Decizia lui Iordănescu de a pleca până la urmă de la Legia, după ce a mai luat în considerare o dată acest lucru, a venit după eșecul din Cupă contra celor de la Pogon Szczecin.
Presa din Polonia nu l-a menajat pe Edi Iordănescu
După ultimul eșec, Iordănescu anunțase că va discuta alături de conducere, iar ziariștii din Polonia au scris un articol, anticipând probabil decizia finală a fostului selecționer. Astfel, jurnaliștii au ajuns la concluzii dure și nu l-au menajat deloc pe antrenorul de 47 de ani.
“Încă de la venirea sa în Polonia, Edward Iordănescu s-a făcut remarcat ca un tipic plângăcios. S-a văitat despre orice. Transferurile nu erau bune, veniseră la momentul nepotrivit, prea multe meciuri, lot restrâns, accidentări, deplasări, lipsă de somn, greșeli de arbitraj. Se plângea non-stop.
Dădea interviuri sau lăsa să scape informații către presa românească, în care descria condițiile de muncă presupus extrem de dificile de la Legia. S-a lăsat impresia că Iordănescu este un martir în Polonia, și nu probabil cel mai bine plătit antrenor al unei echipe de club.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAl Ahli- Machida (LIVE VIDEO, 19:15, AntenaPLAY). Azi se decide câștigătoarea Ligii Campionilor Asiei
Al Ahli și Machida Zelvia urmează să se întâlnească astăzi în cel mai important...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăArbitrul delegat la derby-ul Dinamo – Rapid, după scandalul uriaş provocat de Istvan Kovacs în tur
S-a aflat arbitrul delegat la derby-ul Dinamo – Rapid, din etapa a şasea a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGeniul Gică Hagi! Dezvăluirea făcută de Ion Țiriac despre noul selecționer al României: “Vorbea singur”
Ion Țiriac a discutat recent despre revenirea lui Gică Hagi la naționala României după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Atentatul de la Sevilla”, cel mai dur fault din istoria fotbalului, în semifinala Mondialului din 1982
Pe 8 iulie 1982, la Mondialul din Spania, a avut loc cel mai violent...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login