-
La Liga: Real Madrid – Barcelona, duminică, 17:15, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – UTA, duminică, 20:30, DGS 1
La conferința de presă premergătoare disputei de pe Santiago Bernabeu, Xabi Alonso, antrenorul ”Galacticilor”, a vorbit despre primul său Clasico în calitate de tehnician al Realului.
Xabi Alonso: ”Avem nevoie ca stadionul să aibă energia meciurilor mari”
”Un Clasico este ceva special, a fost așa de mulți ani. Este primul din acest sezon și din acest nou proiect. Avem nevoie ca stadionul să aibă energia meciurilor mari și a momentelor speciale. Avem nevoie ca el să ne împingă înainte și să vibreze, pentru ca apoi să putem sărbători alături de fanii noștri.
Sunt conștient de meciul pe care îl avem și de importanța lui. Dar dinamica de zi cu zi nu se schimbă. Este un meci special, unul pe care l-am definit ca atare, dar nu va schimba prea multe lucruri. Venim în această confruntare într-o formă bună, atât mental, cât și competitiv. Mâine (n.r. azi) este momentul”, a declarat Xabi Alonso potrivit Marca.
Este primul El Clasico din cariera de antrenor a lui Xabi Alonso, însă ”Galacticii” sunt obligați să-și ia revanșa în fața fanilor pentru umilințele suferite în sezonul trecut, când au pierdut toate cele patru meciuri directe.
- Real Madrid – Barcelona 0-4, 26 octombrie (în turul de campionat)
- Real Madrid – Barcelona 2-5, 12 ianuarie (în finala Supercupei Spaniei)
- Barcelona – Real Madrid 3-2, 26 aprilie (în finala Cupei Spaniei)
- Barcelona – Real Madrid 4-3, 11 mai (în returul de campionat)
În tabăra grupării blanco au revenit Dani Carvajal, Trent Alexander-Arnold, Dean Huijsen și Dani Ceballos, astfel că Alonso are la dispoziție aproape întreg lotul, mai puțin pe Antonio Rudiger și David Alaba.
În ceea ce-i privește pe catalani, aceștia nu se vor putea baza pe Ter Stegen, Joan Garcia, Raphinha, Robert Lewandowski, Gavi și Dani Olmo.
Etichete: real madrid , barcelona , xabi alonso , el clasico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăMihai Neicuțescu și gestul făcut după ce l-a accidentat grav pe Robicek! Cariera stoperului, în pericol
Accidentare gravă sâmbătă în confruntarea dintre SC Popești Leordeni și CS Afumați, din Liga...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăRapid – Corvinul LIVE TEXT (21:30). Meci complicat pentru Daniel Pancu. Echipele probabile
Rapid București – Corvinul Hunedoara este meciul care închide ziua din Liga 1. Cele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăPetrolul – Sepsi OSK LIVE SCORE (17:15). Prahovenii vor revanșa după eșecul de la Ovidiu. Echipele de start
Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este primul meci al zilei din etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăValeriu Iftime a reacționat după ce suporterii lui Dinamo l-au numit „spurcat” pe Marius Croitoru
FC Botoșani a plecat fără punct de pe Arena Națională vineri seară, însă Marius...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login