Cei de la CS Dinamo au anunțat mutarea pe canalele oficiale de comunicare, făcându-i o caracterizare strălucitoare noii sportive a clubului.
”Clubul Sportiv Dinamo îşi consolidează secţia de tenis cu o sportivă care punctează plin la capitolele valoare, eleganţă şi frumuseţe. Jaqueline Cristian, a 66-a jucătoare a lumii, conform clasamentului la zi al WTA, s-a alăturat celui mai titrat club al ţării”, se arată în comunicat.
Jaqueline Cristian: ”Mă bucur să fac parte din familia din Dinamo”
“Mă bucur să fac parte din familia Dinamo. Sper să fie cu folos şi cu noroc. Îmi place vibe-ul acestei colaborări şi sper să aducă numai rezultate bune”, a declarat jucătoarea în vârstă de 26 de ani.
Jaqueline Cristian a avut un sezon bun până acum, cu o semifinală disputată la Transylvania Open, un sfert de finală la Charleston WTA 500, dar şi cu o contribuţie importantă la calificarea echipei României la turneul final al Billie Jean King Cup. Ea a învins-o la simplu pe Lesia Ţurenko şi mai apoi a adus punctul decisiv la dublu, alături de Ana Bogdan.
Jaqueline Cristian va fi ”aproape sigur” în delegaţia olimpică a României la Jocurile Olimpice de la Paris, subliniază CS Dinamo.
Sursa: Agerpres
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăThiago Alcantara se retrage din fotbal la 33 de ani! Anunţul făcut de Fabrizio Romano
Thiago Alcantara se retrage din fotbal la 33 de ani. Fostul mijlocaş spaniol a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAnunţul lui Florin Niţă după ce presa turcă a scris că Gaziantep i-a oferit un salariu de 800.000 de euro pe an!
Anunţul lui Florin Niţă după ce presa turcă a scris că Gaziantep i-a oferit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDezastru pentru George Russell în Marele Premiu al Marii Britanii! A abandonat la el acasă, după ce a plecat din pole-position
Dezastru pentru George Russell în Marele Premiu al Marii Britanii! A abandonat la el...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăTomokazu Harimoto – Gaoyuan Lin 4-0, în finala WTT Star Contender Bangkok 2024, live în AntenaPLAY
Tomokazu Harimoto – Gaoyuan Lin 4-0, în finala WTT Star Contender Bangkok 2024, live...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login