-
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 18:00, DGS 1
Românul a fost titular pentru formația greacă în duelul câștigat, scor 2-1, pe terenul celor de la Atromitos, în etapa a 3-a din Superliga elenă, și a avut o evoluție apreciată.
Olimpiu Moruțan, al doilea cel mai bun om de la Aris. A fost notat cu 7,3
Olimpiu Moruțan a fost introdus pe gazon încă din primul minut al partidei Atromitos – Aris și a fost jucat până în minutul 76 al duelului.
Evoluția românului din acest meci a fost una foarte bună și a fost notată cu 7,3 de specialiștii Sofa Score (a primit al doilea cel mai mare rating din tabăra lui Aris, după fundașul central Pedro Alvaro: 7,6).
Internaționalul român a avut o acuratețe a paselor de 81% (17 din 21 reușite) și a câștigat șapte din cele 10 dueluri în care a fost implicat, conform datelor Sofa Score.
Astfel, Moruțan s-a descurcat foarte bine la primul său meci jucat după accidentare. De când a semnat cu Aris în această vară, românul a evoluat în cinci meciuri pentru formația greacă, fără să marcheze sau să ofere un assist.
- 2,4 milioane de euro este cota de piață a lui Moruțan, potrivit Transfermarkt
- până în iulie 2028 a semnat Moruțan cu Aris
După victoria obținută pe terenul lui Atromitos, Aris se află pe locul al 4-lea al ierarhiei din Grecia, cu 6 puncte acumulate după primele trei etape.
Clasament Grecia
Etichete: grecia , atromitos , olimpiu morutan , aris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMan City – PSG 1-4 şi AS Roma – Real 3-1. Campioana Europei face instrucţie pe terenul cetăţenilor. Răzvan Marin, titular la AEK
A doua seară de UEFA Champions League propune unul dintre cele mai tari meciuri...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJucătorul român „uitat” de Gică Hagi, dorit în Bundesliga!
Jucătorul care nu a fost chemat de Gică Hagi la ultima acțiune a echipei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăManchester City, în genunchi! PSG face legea, cu Pep Guardiola resemnat în tribune. 3 goluri în 32 de minute pe Etihad
Manchester City a revenit cu picioarele pe pământ după victoria de pe Anfield, în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTudorel Stoica nu l-a menajat pe Hagi: ”A greșit selecția. Sunt supărați între ei!”
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login