
Gaziantep a pierdut cele două meciuri din acest sezon cu Galatasaray și Konyaspor cu același scor, 0-3, iar în duelul cu Genclerbirligi a reușit să bifeze primul succes al stagiunii.
Protagoniștii reușitelor au fost românii Deian Sorescu și Alexandru Maxim, doi dintre fotbaliștii de bază ai echipei.
Deian Sorescu și Alexandru Maxim au adus prima victorie a celor de la Gaziantep în acest sezon
Genclerbirligi a fost echipa care a început mult mai bine duelul, iar în minutul 8 avea deja 1-0, grație golului marcat de fundașul sloven Zan Zuzek.
Formația românilor a fost nevoită să revină în joc, iar înainte de pauză, Deian Sorescu a înscris din pasa lui Alexandru Maxim.
Mijlocașul a trimis mingea din propria jumătate, iar Deian Sorescu a rămas singur cu portarul. Fostul fotbalist de la Dinamo și FCSB nu a avut milă de portar și a trimis un șut în forță ce a scuturat serios plasa.
În minutul 90+5 al partidei, Alexandru Maxim și-a asumat executarea unei lovituri de la 11 metri. Și-a făcut pașii, a rămas concentrat și l-a învins pe portarul advers, aducând toate cele trei puncte formației sale.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSora lui Simon Elisor face de toate! Fotbalistă la Marseille, fotomodel și analist
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”De ce eu?”. Mesajul emoționant al lui Kvicha Kvaratskhelia, după ce a aflat că e OUT tot sezonul la PSG
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFinal în procesul pentru înregistrarea mărcii ”FCSB Steaua” de către clubul lui Gigi Becali
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRadu Naum și Florin Negruțiu, împreună la Digi FM în fiecare vineri!
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login