Connect with us

Alte Sporturi

Transfer pe axa FCSB-CFR! Cristi Balaj a confirmat negocierile: ”Avem nevoie”

Transfer pe axa FCSB CFR! Cristi Balaj a confirmat negocierile: ”Avem nevoie”

Gigi Becali l-a tras pe linie moartă pe Ovidiu Perianu după meciul tur cu Shkendija (1-0 pentru nord-macedoneni), însă jucătorul nu a dus lipsă de oferte.

Mijlocașul împrumutat în ultima stagiune la Unirea Slobozia a negociat cu mai multe formații din prima ligă și a fost foarte aproape de a semna cu Petrolul.

CFR Cluj, în negocieri avansate cu Perianu

Latifundiarul din Pipera este dispus să îl cedeze pe jucător la orice formație, iar pe fir a intrat și vicecampioana CFR, iar mutarea în Gruia este realizată într-o proporție covârșitoare.

”(n.r. E ceva cu Perianu?) Da, da. Suferim la capitolul jucători români și avem nevoie de jucători români. (n.r. Deci se face într-o zi sau două) Da, da”, a spus Cristi Balaj la Digi Sport.

Format în academia celor de la FCSB, Perianu a debutat pentru echipa mare a roș-albaștrilor în 2020, însă nu s-a impus și a mai fost împrumutat pe rând la FC Botoșani, Chindia, U Cluj sau FC Buzău.

Edjouma rămâne la FCSB

Un alt mijlocaș pregătit de Elias Charalambous a fost foarte aproape să semneze cu CFR Cluj în această perioadă de mercato. Este vorba despre Malcom Edjouma, jucător care i-a impus anumite condiții lui Gigi Becali pentru transfer.

În cele din urmă, patronul FCSB a decis să nu îl mai cedeze la una dintre principalele rivale în lupta pentru titlu.

Fotbalistul este la dispoziția lui Charalambous pentru cupele europene, însă în campionat nu poate fi folosit decât printr-un ”artificiu”.


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi