-
Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1
-
Liga 2: Poli Iași – Ceahlăul, marți, 20:00, DGS 1
- Partida a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Poli Iași – Ceahlăul Piatra Neamț 0-1. Carl Davordzie a marcat golul victoriei
Prima repriză a partidei din Copou a fost una cu puține ocazii de poartă, iar cea mai interesantă fază a avut loc în minutul 41. Bruninho a marcat, dar reușita a fost anulată.
Motivul? Înainte să șuteze decisiv în plasă, Bruninho l-a lovit pe Istratie, căzut pe teren și aflat în ofsaid. Mingea a fost apoi deviată tot la Bruninho, care a trimis balonul în plasă. Astfel, golul a fost anulat și cele două echipe au intrat la egalitate la cabine.
Ceahlăul a deschis scorul în a doua repriză, prin Carl Davordzie, care a oferit și el una dintre cele mai interesante faze ale etapei. Scăpat pe contraatac, Davordzie a șutat în portarul lui Poli Iași, balonul a fost deviat ulterior de apărarea ieșeană, dar a ajuns la atacant care a marcat.
Așa și-a asigurat Ceahlăul cele 3 puncte și a debutat cu victorie în noul sezon.
VIDEO Rezumatul partidei Poli Iași – Ceahlăul Piatra Neamț
Clasamentul din Liga 2 la finalul primei runde
Rezultatele primei etape din Liga a 2-a
Sâmbătă, 2 august
- FC Bihor Oradea – CSC Șelimbăr 1-0
- FC Voluntari – Metalul Buzău 2-1
- CSM Slatina – CS Gloria Bistrița 0-0
- CS Afumați – FC Bacău 3-2
- CS Tunari – Steaua București 1-3
- Concordia Chiajna – AFC Câmpulung Muscel 2-0
- CS Dinamo – CSC Dumbrăvița 1-2
- ACSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare 2-1
- ASA Târgu Mureș – Corvinul Hunedoara 0-0
Duminică, 3 august
- Chindia Târgoviște – Sepsi OSK 1-1
Azi, marți, 5 august
- Poli Iași – Ceahlăul Piatra Neamț o-1
Etichete: video poli iasi ceahlaul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Daniel Bîrligea și-a schimbat look-ul
Alte Sporturi
Daniel Bîrligea și-a schimbat look-ul
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAlexander Zverev, discurs emoţionant după ce a câştigat US Open 2026: „Îi mulţumesc în mod special ei! E cea mai importantă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Alexander Zverev a câştigat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCristiano Ronaldo cere măsuri fără precedent în Arabia Saudită după scandalul macabru pornit de fani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cristiano Ronaldo se implică...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăFilipe Coelho a dezvăluit de ce a primit cartonaș galben din partea arbitrului, la Corvinul – Craiova 0-1
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLiber de contract de patru ani! Antrenorul pe care Ilie Dumitrescu pariază: ”Mare potențial!”
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login