-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
Europa League: CFR Cluj – Paksi, joi, 20:30, DGS 1
Șumudică nu vrea să mai piardă timpul și a anunțat că negociază cu anumite formații. Antrenorul nu vrea să mai audă de o experiență în România, cel puțin pentru moment.
Marius Șumudică, între Turcia și Arabia Saudită
De-a lungul carierei sale, Marius Șumudică a jonglat între cluburile din România, Arabia Saudită și Turcia. Acum, tehnicianul spune că vrea să revină în ultimele două țări menționate, despre care a avut doar cuvinte de laudă.
„Au fost contacte, sunt în discuții. Urmează să înceapă campionatele din Turcia, Arabia Saudită și Emirate. Sper ca în 5-6 etape de când vor începe să plece (n.r. să se schimbe antrenorii).
În România? Nu, sub nicio formă. Nu mai vreau să antrenez deocamdată în România. Cred că ar trebui să dispar din peisaj acum și să antrenez unde sunt respectat. Eu, în Turcia și Arabia Saudita, am nume ok și sunt respectat.
Da, în Turcia m-am simțit mai respectat decât în România. Aici, toată lumea știe că țin cu o echipă de când sunt mic, am făcut și niște greșeli, iar în momentul de față sunt hulit pe anumite stadioane.
Dacă i-am deranjat cu ceva, am tăria să le cer scuze tuturor pe care i-am jignit, fie că sunt suporteri adverși, ziariști sau oameni de fotbal”, a spus Șumudică, potrivit Fanatik.
Șumudică, despre revenirea la Rapid: ”Niciodată să nu spui niciodată”
Întrebat despre o eventuală revenire, ”Șumi” a spus că nu are cum să excludă acest lucru, deoarece a rămas în relații bune cu acționarul majoritar, Dan Șucu.
”Niciodată să nu spui niciodată, în viața asta se pot întâmpla multe. Am refuzat eu FCSB, aveam contractul pe masă. Au fost niște probleme care s-au întâmplat acolo, nu mai contează.
A fost un episod din viața mea, atât am putut eu să fac atunci. Niciodată să nu spui niciodată. Relația mea cu domnul Șucu a rămas ca atunci când eram antrenor. Niciodată nu se știe”, a declarat Șumudică, potrivit fanatik.
În cele 38 de meciuri în care a pregătit-o pe Rapid în sezonul trecut, a înregistrat 16 victorii, 11 remize și 11 înfrângeri.
Costel Gâlcă a fost numit în locul lui Șumudică, iar acesta a debutat cu victorie în noul sezon, 2-0 în deplasare cu FC Argeș.
Etichete: marius sumudica , antrenor sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAmalia Niţă luptă ACUM la Campionatul European de box! Programul românilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Iată programul românilor care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Chiar nu mă interesează!” Baciu, sfidător înainte de meciul care îi decide viitorul! Ce spune despre ultimatumul lui Becali
Nu prea am televizor pe acasă în perioada aceasta. Mie îmi place foarte mult...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăL-a refuzat pe Gigi Becali și merge la un club de tradiție din România: „Mă tentează”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Adrian Ilie ia în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăL-a refuzat pe Gigi Becali și merge la un club de tradiție din România: „Mă tentează”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Adrian Ilie ia în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login