
Palace a ratat însă termenul limită din martie pentru a se conforma regulilor de proprietate multi-cluburi.
Lyon va rămâne în Ligue 1
Lyon a primit o veste bună şi a aflat că va rămâne în Ligue 1. Echipa a fost retrogradată iniţial în Ligue 2 pe 24 iunie, însă francezii au făcut apel, pe care l-au şi câştigat.
Direcția Națională de Control și Gestiune (DNCG) a decis ca Lyon să continue să evolueze pe prima scenă a fotbalului francez, cheltuielile privind salariile şi transferurile urmând să nu depăşească un anumit buget.
DNCG a revenit asupra deciziei luate iniţial, privind retrogradarea clubului Lyon, după apelul făcut de echipă. Oficialii francezi au decis ca echipa să rămână în Ligue 1, urmând să aibă un buget stabilit, notează lequipe.fr.
Lyon a putut rămâne în Ligue 1 datorită celor 200 de milioane de euro investite de Michele Kang, cea care l-a înlocuit pe John Textor la conducerea clubului. Jumătate din această sumă reprezintă garanţii pentru sezonul viitor de Ligue 1.
Conducătoarea americană, care l-a înlocuit în ultimul moment pe John Textor, demisionar, este susţinută de proprietarul Eagle Football Group. Ea a reuşit să întocmească un dosar cât mai solid posibil, împreună cu directorul general, Michael Gerlinger, astfel încât Lyon să întoarcă decizia la DNCG.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăShakira arată așa la 49 de ani și s-a aflat ce mănâncă de două ori pe zi: ”E șocant”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIoan Andone a intervenit în scandalul legat de noua siglă a lui Dinamo. ”Nu e urâtă!”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCristi Chivu nu s-a putut abține în fața jurnaliștilor italieni
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLadislau Boloni a spus totul despre Union SG, după transferul lui Darius Olaru: „Chiar aș dori să merg acolo”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login