-
Media: Digi Sport Special, luni, 21:00, DGS 1
-
Media: Liga Digisport, luni, 19:00, DGS 1
Sportiva britanică s-a declarat mulțumită de nivelul pe care l-a arătat împotriva celei care face legea în clasamentul WTA, iar la două zile distanță a decis să asiste la un alt meci de la turneul de Grand Slam.
Emma Răducanu, în tribune la meciul lui Carlos Alcaraz cu Andrey Rublev!
Galerie Foto
Concret, este vorba despre partida jucată de Carlos Alcaraz, partenerul ei de la US Open dublu mixt, care a trecut în optimi de Andrey Rublev, scor 6-7 (5-7), 6-3, 6-4, 6-4.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Răducanu și câștigătorul din acest an de la Roland Garros au fost surprinși și când s-au antrenat împreună, la sfârșitul lunii iunie.
Despre cei doi s-a zvonit că se află într-o relație, dar Emma Răducanu a negat această informație. ”Mă bucur că internetul se distrează și că avem posibilitatea să oferim amuzament pentru toată lumea”, declara sportiva în primă fază, după care a povestit și cum s-a ajuns ca cei doi să facă pereche la ultimul turneu de Grand Slam al anului.
”Mi-a propus el pe la începutul anului. Am fost surprinsă și foarte onorată în același timp și, evident, foarte entuziasmată. A fost doar o formalitate până am avut aprobarea antrenorului meu, dar evident că am spus da”, a mai spus Emma Răducanu.
Etichete: wimbledon , carlos alcaraz , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză de proporții! Barcelona, gata să renunțe la Raphinha
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘahtior – Crystal Palace 1-3. Englezii sunt cu un pas în finala Conference League
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu, 105 minute în semifinalele UEFA Conference League! Nota primită după Rayo – Strasbourg 1-0
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăNottingham Forest – Aston Villa 1-0. Wood a decis victoria, din penalty
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login