
După discursul lui Florin Talpan, a intervenit şi Ilie Dumitrescu. Fostul internaţional a declarat că CSA Steaua trebuie să aştepte să vină motivarea deciziei, înainte de a se face orice alt demers împotriva Federaţiei. Juristul “militarilor” a revenit în direct pentru a se contra cu “Mister”.
Ilie Dumitrescu: “Trebuie să apară motivarea. Ca să pui în executare, trebuie să fie motivarea. După ce se dă motivarea… Asta cu palmaresul. Federația, ca să poată pune în aplicare, e nevoie de motivare. După ce se dă motivarea, da”.
Florin Talpan: “Atât voiam să zic, că l-am auzit pe domnul Ilie Dumitrescu spunând că se așteaptă motivarea. Nu e nevoie de motivare, că Înalta Curte a stabilit foarte clar că FCSB nu e continuatoarea Stelei”.
Ilie Dumitrescu: “Nu există să execuți ceva fără motivare. Nu există în România. Dacă inventați dumneavoastră chestia asta… În orice țară din lumea asta, trebuie să existe motivare înainte să fie pusă în executare. Nimeni nu poate până atunci. Trebuie să fie motivare. Cred că știți mai bine decât mine”.
Florin Talpan: “S-a motivat o dată, prin decizia Curții de Apel, FCSB a făcut recurs și s-a respins recursul. Noi luăm decizia care a fost dată și nu mai e nevoie de motivare”.
Ilie Dumitrescu: Nu există! Trebuie să fie motivare, apoi se execută. Acum, el a câștigat, dar trebuie motivarea”.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăAndrei Rațiu, OUT din lotul lui Rayo Vallecano!
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăIonuț Chirilă „a rupt blestemul” la CS Dinamo! Ce s-a întâmplat la ultimul meci
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInter – Parma LIVE SCORE (19:00). Cristi Chivu își întâlnește fosta echipă
Inter – Parma, partida din etapa a șasea din Serie A, va fi în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacție acidă în presa din Ungaria, după scandările fanilor dinamoviști de la meciul cu Sepsi: „S-a încheiat cu scandal”
Presa din Ungaria nu a trecut peste cele întâmplate la duelul dintre Sepsi și...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login