
Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, a primit un wild card pentru tabloul principal al turneului feminin de Grand Slam pe iarbă, pentru că actualul ei clasament nu îi permitea calificarea directă, au anunţat organizatorii, miercuri, conform Reuters.
Cehoaica, învingătoare la All England Club în 2011 şi 2014, şi-a început revenirea după o pauză de maternitate de 17 luni. După ce a născut, Kvitova a anunţat în februarie că revine în circuitul WTA. La Roma, ea a obţinut prima ei victorie de la revenire contra Irinei Begu, iar la Roland Garros, cehoaica a fost eliminată încă din primul tur.
Petra Kvitova, wild card la Wimbledon
Jucătoarea în vârstă de 35 de ani, fostă numărul doi mondial, se află în prezent pe locul 572 în clasamentul WTA. A pierdut în prima rundă a turneului WTA 500 pe iarbă la Queen’s Club la începutul acestei luni.
Kvitova a fost singura jucătoare non-britanică de pe lista iniţială de wild card-uri, care îl include şi pe fostul număr unu britanic la masculin Dan Evans.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăJucătorul de la FCSB care vorbește singur! Nicolae Dică s-a dus la MM Stoica: „Lasă-l, că așa e el”
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăAntrenorul Petrolului a surprins, după 0-1 cu U Cluj în Cupa României
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmă3.400.000 € pentru transferul lui Cătălin Cîrjan! Dinamo a dat răspunsul imediat
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăDorit de Gigi Becali la FCSB, Jovo Lukic a venit la microfon și a făcut anunțul
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin

You must be logged in to post a comment Login