-
Preliminarii CM 2026: Kazahstan – Macedonia de Nord, luni, 17:00, DGS 1
-
Preliminarii CM 2026: Italia – Moldova, luni, 21:45, DGS 1
Scorul general este 2-1 pentru CSM Oradea, iar meciul 4 va avea loc marţi, tot în BT Arena, când vicecampioana poate câştiga titlul naţional.
U BT Cluj Napoca – CSM Oradea 68-74
Principalii marcatori ai partidei au fost Simpson 20 puncte, Salin 14, Seeley 9, pentru U BT Cluj, respectiv Tarolis 17, Pridgett 13, Young 11, pentru CSM Oradea, care a condus în permanenţă, fiind egalată o singură dată în sfertul 3 (scor 48-48).
Meciul nu a fost lipsit de momente tensionate, care au pornit de la protestele oficialilor de pe banca echipei campioane la adresa arbitrajului din prima repriză. Ca urmare, U BT Cluj a fost penalizată cu două greşeli tehnice, iar fanii au trecut la huiduieli. O atmosferă asemănătoare cu cea din primul meci al finalei, când a fost rândul oficialilor CSM Oradea să comenteze la adresa arbitrajului.
În primele două dispute ale finalei, la Oradea, U BT Cluj a câştigat cu 89-82, iar apoi a pierdut cu 68-80. Meciul 4 va avea loc marţi, tot pe terenul campioanei, iar un eventual decisiv este programat în 13 iunie, în Oradea Arena.
CSM Oradea s-a calificat în finală mai greu decât adversara sa, în cinci partide cu CSO Voluntari (3-2 la general), în timp ce U BT Cluj a trecut cu 3-0 la general de CS Vâlcea.
Învinsele din semifinale joacă pentru medalia de bronz, tot în cinci partide, la aceleaşi date ca şi cele din finala mare. CS Vâlcea a câştigat primele două confruntări (91-89, 72-61), iar duminică CSO Voluntari a câştigat cu 114-98.
În 2024, U BT Cluj a câştigat al cincilea titlu naţional, după cele din 2017, 2021, 2022, 2023 şi joacă în 2025 a 10-a finală. La rândul său, vicecampioana CSM Oradea joacă a opta finală şi are trei titluri în palmares – 2016, 2018, 2019, notează news.ro.
Etichete: liga nationala , csm oradea , u bt cluj napoca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Gigi Becali: ”L-am dat! Nu, niciun ban”
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDirect de la Cupa Mondială! Cristi Chivu a cerut transferul la Inter
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăML Vitebsk a început scandalul! Acuzații după 1-4 cu Universitatea Craiova: ”Așa se arbitrează în Liga Campionilor”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDat afară de la FCSB și prezentat ca un star la noua echipă! Unde va juca fostul „client” al lui Becali
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Craioveanu, revoltat de decizia lui Filipe Coelho la Universitatea Craiova: ”E la națională. Vorbim de o certitudine”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin

You must be logged in to post a comment Login