
Fost internațional slovac la toate categoriile de vârstă, cu excepția naționalei de seniori, jucătorul născut la la 22 octombrie 1993 are 1,87 metri.
El a evoluat în returul campionatului la Unirea Slobozia, pentru care a disputat 13 partide, timp în care a reușit să înscrie de două ori și să ofere o pasă decisivă.
În carieră a mai jucat pentru MSK Zilina U19, Inter Milano U19, Chievo U19, NK Zagreb (Croația), Chievo Verona, Olhanense (Portugalia), Spartak Trnava (Slovacia), Universitatea Cluj, Miedz Legnica (Polonia), GKS Tychy (Polonia), Academica Clinceni, CFR Cluj, Mezokovesd (Ungaria), Rapid București, Politehnica Iași și Mumbai City (India).
Potrivit site-ului oficial, Vojtus a disputat 316 partide în carieră, timp în care a înscris de 59 de ori și a oferit 19 pase decisive. Dintre acestea, 25 de goluri au fost reușite în campionatul României.
Vojtus, noul jucător al Farului
Jakub Vojtus s-a arătat mulțumit de transferul la Farul, care are obiective mai mari decât gruparea ialomițeană, alături de care a reușit rămânerea în prima ligă, după dubla cu FC Voluntari.
„Mă bucur că am ajuns la Farul, un club de tradiție, cu mulți suporteri, unul din cele mai importante din România, care își propune în fiecare an obiective importante. Sper ca prin experiența mea să ajut cât mai mult la îndeplinirea acestora”, a spus Vojtus pentru sursa citată.
La Farul Constanța, Jakub Vojtus va fi pregătit de Ianis Zicu, antrenor care în sezonul precedent a reușit calificarea în Superliga alături de Metaloglobus București, după ce a produs surpriza în dubla cu Politehnica Iași, pe care a eliminat-o cu scorul general de 2-1.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBogdan Andone nu s-a mai abținut, după FC Argeș – UTA 0-1: ”Slab, foarte slab”
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad, scor 0-1, în cadrul etapei 13...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBorussia Dortmund – Eintracht Frankfurt 0-0, ACUM, la Digi Sport 4. Meci tare în Germania! Programul zilei
Etapa cu numărul 7 din Bundesliga a început vineri, cu meciul dintre Stuttgart și...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Argeș nu mai bate pe nimeni! Căpitanul piteștenilor a venit cu explicații, după înfrângerea cu UTA
FC Argeș a pierdut la Mioveni în fața celor de la UTA, scor 0-1,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCSB – Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Ce ocazie ratează Juri Cisotti! Început de derby în forță
FCSB și Rapid se înfruntă ACUM, în direct la Digi Sport 1, în derby-ul...
De admin


You must be logged in to post a comment Login