-
Liga Națiunilor: Spania – Franța, joi, 22:00, DGS 1
-
Media: Liga Digisport, joi, 15:00, DGS 1
Construcția noului stadion de la Constanța ar urma să coste în jur de 100 de milioane de euro.
Galerie Foto
În octombrie ar trebui să înceapă lucrările la stadionul de la Constanța
Prin intermediul unui comunicat, Primăria Constanța a transmis că lucrările nu pot fi împiedicate la noul stadion din oraș. Totul ar putea începe în luna octombrie.
”Proiectul de construire a noului stadion își urmează cursul
Informațiile apărute în presă, potrivit cărora stadionul „Gheorghe Hagi” nu va mai primi finanțare, sunt eronate. Primăria Municipiului Constanța a initiat procedurile pentru achiziția serviciilor de cercetare arheologică a terenului pe care va fi edificată noua arenă sportivă. Estimăm ca în următoarele două luni va fi semnat contractul și vor fi demarate lucrările.
Construcția propriu-zisă a stadionului este prevăzută pentru luna octombrie a acestui an.
Reamintim că lucrările sunt coordonate și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.
Totodată, precizăm că acest obiectiv de investiții nu a făcut subiectul discuțiilor Comisiei care stabilește alocările bugetare, în contextul măsurilor de austeritate”, a transmis Primăria Constanța, pe Facebook.
Ce dotări va avea noul stadion din Constanța
- 18.000 de locuri
- Teren de antrenament pentru fotbal și atletism
- Săli de antrenament
- Centru de conferințe
- Spațiu expozițional
- Spații administrative, comerciale și de alimentație publică.
- Zone ample de parcare pentru jucători și oficialități
Etichete: stadion farul , stadion constanta , stadion romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăGică Craioveanu a spus cine face transferurile la Universitatea Craiova. ”Nu se mai gândește la nicio alternativă”
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăCe lovitură: David Alaba, OUT după două meciuri jucate în Italia!
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăDe Champions League! Gigi Becali e sigur că a găsit decarul FCSB-ului
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăASA Târgu Mureș – Chindia 0-1, Digi Sport 1. Programul și rezultatele etapei a 10-a
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login