-
Baraj Liga 2: Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița, miercuri, 17:30, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Germania – Portugalia, miercuri, 22:00, DGS 1
Antrenorul a anunțat cu o etapă înainte de finalul sezonului că nu va continua la Unirea Slobozia, iar în ultimele zile au existat zvonuri potrivit cărora ar urma să o preia pe UTA Arad, de unde Mircea Rednic a plecat.
Adrian Mihalcea are două oferte din străinătate
La finalul meciului de baraj, Mihalcea a fost întrebat despre următoarea destinație, dar nu a vrut să vorbească prea mult, însă a confirmat că nu va mai fi pe banca ialomițenilor din stagiunea următoare.
Antrenorul era foarte aproape să semneze cu UTA Arad odată ce și-a încheiat contractul cu Unirea Slobozia, dar negocierile au intrat în impas deoarece Mihalcea a mai primit două oferte din străinătate.
Potrivit gsp.ro, Mihalcea își va lua câteva zile libere și ulterior își va decide viitorul. Totuși, conducerea arădenilor continuă să îl vadă pe Mihalcea drept o opțiune viabilă.
Adrian Mihalcea a promovat-o și a menținut-o pe Unirea Slobozia în SuperLiga
Adrian Mihalcea a stat două sezoane la Unirea Slobozia și în ambele și-a îndeplinit obiectivul.
Primul sezon a fost încheiat cu obținerea promovării în prima ligă, unde Unirea Slobozia a jucat în premieră, iar a doua campanie a fost terminată cu salvarea de la retrogradare, după succesul cu FC Voluntari de la baraj.
De-a lungul carierei sale, Adrian Mihalcea le-a mai antrenat pe Dinamo, Chindia Târgoviște, Gloria Buzău, CS Mioveni, Dunărea Călărași și ACS Berceni.
VIDEO Unirea Slobozia – FC Voluntari 1-0 (4-3 d.l.d)
Etichete: adrian mihalcea , video slobozia-voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Transfer înainte de FCSB – UTA
Alte Sporturi
Dinamo a dat răspunsul, după oferta pentru Cristi Mihai
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Voluntari – Oțelul Galați 2-2. Meci spectaculos între ilfoveni și moldoveni. Încă o remiză în meciurile directe
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”U” Cluj – Petrolul, Live Video, 21:00, DGS 1. Primul meci fără Cristiano Bergodi pe bancă pentru ardeleni. Echipele
28.08.2026, 19:46 SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe gest! Neymar a plătit o sumă uriașă din propriul buzunar, pentru ca Santos să scape de datorii
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTransfer înainte de FCSB – UTA
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login