-
La Liga: Real Madrid – Mallorca, miercuri, 22:00, DGS 2
-
Cupa României: CFR Cluj – Hermannstadt, miercuri, 20:30, DGS 1
Împrumutat în iarnă de Universitatea Craiova, atacantul a avut evoluții modeste și a marcat un singur gol în 15 meciuri. Turcii i-au promis un salariu lunar de 50.000 de euro, însă în perioada petrecută la Adanaspor, Ivan nu a primit niciun ban. Nici Craiova nu a încasat suta de mii în schimbul căreia fusese de acord să-l cedeze temporar.
Andrei Ivan a depus memoriu la FIFA! Are de primit 350.000 de euro de la Adanaspor
Astfel, Andrei Ivan a depus memoriu la FIFA pentru a lua banii care i se cuvin prin contract, 350.000 de euro în total, notează gsp.ro. Gruparea turcă se află pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar și există varianta să intre în faliment.
Fotbalistul are în continuare contract cu Universitatea Craiova, dar nu face parte din planurile lui Rădoi pentru sezonul următor. Există, totuși, un scenariu care l-ar putea face să continue pe ”Oblemenco”.
Cu toate că atât atacantul, cât și clubul ar prefera varianta unei noi mutări în străinătate, Ivan e pregătit și să lupte pentru locul său în echipa din Bănie, dacă niciuna dintre oferte nu se concretizează. Din informațiile obținute de digisport.ro, Andrei Ivan are acum pe masă opțiunea de a continua în Turcia. Există interes pentru el și din Kazahstan, unde ar putea câștiga bani mai mulți.
- Ivan mai are contract cu Universitatea Craiova până în vara lui 2027.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului cu 17 selecții și un gol la naționala României, potrivit Transfermarkt.
- Andrei Ivan a mai jucat în străinătate pentru Krasnodar și Rapid Viena.
La finalul lunii ianuarie, Anda, soția lui Andrei Ivan, a născut pentru a doua oară. Acum, fotbalistul și fosta gimnastă au doi copii, o fată și un băiat.
Galerie Foto
Etichete: fifa , andrei ivan , adanaspor , bani andrei ivan , ivan turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali i-ar putea oferi 750.000 de euro salariu unui jucător pe care vrea să-l transfere
Denis Drăguș ar putea deveni noul atacant al celor de la FCSB, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTănase și Vali Crețu, excluși din lotul FCSB. Gestul care l-a scos din sărite pe Marius Baciu
Decizia tehnicianului vine după mai multe episoade petrecute la antrenamente în această săptămână. Cei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOut de la FCSB după 7 ani: ”Și-a permis să facă anumite gesturi”
Informația a fost confirmată de Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, care a dezvăluit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFerrari joacă ofensiv la Monza. Veste bună pentru Hamilton și Leclerc
Potrivit celor de la Ferrari, noul motor a trecut cu succes programul de validare...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login