Campionatul Mondial de hochei din Danemarca şi Suedia continuă în AntenaPLAY. Luni, de la ora 17:20, jucătorii Statelor Unite ale Americii vor reveni pe gheaţă, pentru meciul cu Elveţia.
De la ora 21:20 vor avea loc alte două meciuri tari, ambele cu ţările gazdă implicate. Cehia, campioana mondială en-titre, va juca împotriva Danemarcei, în timp ce Finlanda va juca împotriva Suediei.
SUA – Elveţia LIVE VIDEO (17:20)
Americanii au început perfect Campionatul Mondial de hochei. După primele două meciuri, echipa lui Ryan Warsofsky are 6 puncte, după ce a câştigat meciurile cu Danemarca (5-0) şi Ungaria (6-0).
De partea cealaltă, elveţienii au 4 puncte după primele două meciuri. În primul meci au cedat în faţa cehilor în overtime, după care s-au impus în faţa Danemarcei cu 5-2.
Finlanda – Suedia este meciul zilei de la Campionatul Mondial. După victoria cu emoţii în faţa Franţei, obţinută în prelungiri, finlandezii se pregătesc pentru meciul contra suedezilor, care are două victorii în timpul regulamentar.
Tot de la ora 21:20 va avea loc meciul Cehia – Danemarca. Danezii au pierdut meciurile cu Kazahstan şi Norvegia, iar în meciul al treilea vor întâlni campioana en-titre.
Ai sport în AntenaPLAY
Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în orice moment. Și în 2025, competițiile de Formula 1™, Formula 2™, Formula 3™, se văd live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar și pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1™ vor putea fi urmărite live online.
Fanii hocheiului și ai baschetului la cel mai înalt nivel pot urmări live o parte din meciurile din NHL și NBA.

Alte Sporturi
Cu cine negociază Daniel Popa
Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
România a bifat a 4-a victorie la European League!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăSchimbare la Real Madrid: Kylian Mbappe! Jose Mourinho a luat decizia
SuperLiga: Tragerea la sorți a țintarului, vineri, 15:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăSchimbare la Real Madrid: Kylian Mbappe! Jose Mourinho a luat decizia
SuperLiga: Tragerea la sorți a țintarului, vineri, 15:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăCu cine negociază Daniel Popa
SuperLiga: Tragerea la sorți a țintarului, vineri, 15:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăNoua Zeelandă – Belgia, LIVE TEXT, 06:00, digisport.ro. Ambele echipe sunt obligate să câștige: miza e calificarea în 16-imile CM 2026
SuperLiga: Tragerea la sorți a țintarului, vineri, 15:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login