- Podcastul iAM Ștucan este sponsorizat de NetBet. Episodul cu Adrian Bumbescu poate fi vizionat acum pe canalul de YouTube iAMsport.ro.
Adrian Bumbescu susține că unul dintre eroii de la Sevilla ’86, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, a fost foarte nedreptățit chiar de colegii și antrenorii săi.
- GALERIE FOTO | Cum arată acum Miță Majearu

În ciuda faptului că a fost printre cei mai buni în acea finală cu FC Barcelona, acesta a fost marginalizat și îndepărtat ulterior de la echipă.
Adrian Bumbescu, supărat pe soarta pe care a avut-o Mihail Majearu
Miță Majearu a ajuns la Steaua în 1981 și a fost unul dintre fotbaliștii importanți ai generației care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, în 1986.
După acea finală, în care a avut o evoluție excelentă, el a fost încet-încet îndepărtat de la echipă.
Adrian Bumbescu, fost coleg cu Mihai Majearu la Steaua, a povestit dezamăgit că Majearu, fostă extremă dreapta, a fost tras pe linie moartă pentru a le face loc lui Gică Hagi și lui Gabi Balint.
Fostul mare fundaș al Stelei susține că unul dintre cei care l-au marginalizat pe Miță Majearu a fost chiar Anghel Iordănescu, cel care i-a luat locul lui Emeric Ienei, care fusese numit selecționer.
”Majearu? Aici vreau să fac o remarcă, un băiat de… eu îl cunosc de la Galați, era extremă dreapta, a avut o problemă la picior. Era extremă dreapta, viteză foarte bună, a avut o problemă la picior, după aceea s-a reprofilat. Tehnic, un băiat de o cumințenie rar întâlnită.
Și când era burlac, și când s-a căsătorit… cuminte… el nu mergea cu noi, cu nimeni. I se zicea ”Nutria”.
Aici îmi pare rău, trebuie să spun că s-a făcut tot posibilul și din partea antrenorilor, și a unor jucători să-l îndepărteze de la echipă, ceea ce a fost nemeritat. (Ștucan: De ce?) Să facă loc la alții.
Nu dau nume acum, că… (Ștucan: Vorbiți serios?) Da, păi tu joci cel mai bine aproape, el cu Belodedici, în finala Cupei Campionilor și în Supercupă, la Monte Carlo (n.r. în 1987, cu Dinamo Kiev) îl bagi un minut… Ți se pare corect?
Și după a și plecat, să facă loc, nu dau nume. (Ștucan: Cui? A venit Hagi atunci…) Și lui Balint… copilașii lui Puiu (n.r. Anghel Iordănescu).
(Ștucan: Deci Puiu nu-l plăcea, practic) Probabil… A suferit foarte mult, să știi. Eu am mai stat de vorbă cu el”, a povestit Adrian Bumbescu, în cadrul podcastului iAM Ștucan.
[embedded content]
Ce mai face Mihail Majearu
Ajuns la 64 de ani, Miță Majearu locuiește într-o localitate de lângă București, pe drumul care duce la Oltenița. S-a retras acolo împreună cu familia după ce a fost evacuat dintr-o casă naționalizată pe care o primise în 1988.
Adrian Bumbescu susține că fostul mijlocaș dreapta nu are o situație materială prea bună și s-a izolat de foștii lui colegi de generație:
”(Ștucan: El ce face acum?) E la Frumușani, o căsuță mică, cu soția, cu nepoții, n-a mai activat, nu… Nu mai, s-a interiorizat așa… Eu sunt singurul care-l mai sun.
Eu i-am zis: ”băi, dar mai vino și tu…” E foarte departe și nu are o situație așa bună materială”, a mai povestit Adrian Bumbescu.

Cine a fost Mihai Majearu
Născut în Galați, pe 15 iulie 1960, Mihail Majearu a fost printre cei mai talentați mijlocași din anii ’80. A debutat la FCM Galați, în 1979 și în 1981 a fost transferat de Steaua.
În Ghencea, Miță Majearu a făcut parte din cea mai de succes generație din istoria fotbalului românesc. A câștigat 9 trofee, printre care 4 titluri, Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei.
La Steaua, Mihail Majearu a jucat în 198 meciuri și a marcat de 7 ori și, în 1988 a plecat la Inter Sibiu. A mai evoluat la Panachaiki (Grecia), din nou la Inter Sibiu, Gloria Bistrița, Corvinul și s-a retras în 1996, de la CFR Timișoara.
În ciuda calităților sale, are o singură selecție la naționala României, într-un meci cu Israel, în 1987, când a și înscris.

- În 2008, Mihail Majearu a fost decorat de președintele României, Traian Băsescu, cu Ordinul ”Meritul Sportiv”, clasa a II-a, pentru rolul pe care l-a avut la câștigarea Cupei Campionilor Europeni.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSe știu cele PATRU retrogradate din Liga 2! Dinamo, la baraj cu Șelimbăr
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo, fără fani pe stadion după scandalul legat de noua siglă! Zeljko Kopic a spus ce urmează
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăChindia – Corvinul 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Gazdele caută prima victorie după 9 înfrângeri consecutive
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăIon Ţiriac împlineşte 87 de ani! Cadou între miliardari: ce a putut primi de la Bernie Ecclestone
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Ion Ţiriac împlineşte vârsta de 87 de ani....
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login