Jucătorul rus de hochei pe gheaţă Alex Ovechkin a devenit cel mai bun marcator din istoria Ligii Naţionale de Hochei, după ce a înscris o dublă şi a ajuns la 894 goluri în carieră. Starul echipei Washington Capitals este acum la egalitate cu Wayne Gretzky, canadianul din Hall of Fame, al cărui record, cândva imposibil de egalat, a rezistat timp de 26 de ani.
Ovechkin, în vârstă de 39 de ani, a marcat în al treilea sfert de oră pentru a le oferi celor de la Capitals un avantaj de 4-3 asupra celor de la Chicago Blackhawks.
Alex Ovechkin a egalat recordul lui Wayne Gretzky, care a rezistat 26 de ani!
El a fost asaltat de coechipieri când a doborât recordul, vineri seară, cu al doilea său gol din meci.
Reuşita lui Ovechkin este cu atât mai remarcabilă cu cât sezonul său a fost întrerupt pentru câteva săptămâni după ce a suferit o accidentare la picior.
„Suntem martorii măreţiei”, au scris cei de la Washington Capitals pe X, în descrierea clipului cu golul cu numărul 894, cu care Ovechkin a egalat recordul lui Gretzky.
„Înseamnă foarte mult”, a spus Ovechkin într-un interviu imediat după meciul de vineri, mulţumindu-le fanilor şi familiei sale.
„Chiar acum este atât de emoţionant. Nu te-ai gândit niciodată, cum ar fi, că poţi ajunge la această piatră de hotar”, a mai declarat el.
Duminică, Ovechkin va avea şansa de a deveni cel mai bun marcator din toate timpurile, atunci când Caps va juca cu New York Islanders.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăFăcut praf de Gigi Becali la FCSB, a ajuns ”unul dintre cei mai importanți jucători din prima ligă”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăMarius Lăcătuș a vorbit despre situația de la Steaua, ultima clasată din Liga 2
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCe urmează la Arena Naţională, pentru finala Europa League 2028. Anunţul primarului Ciprian Ciucu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCe urmează la Arena Naţională, pentru finala Europa League 2028. Anunţul primarului Ciprian Ciucu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login