-
MEDIA: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
-
MEDIA: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1
Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, a reacționat în spațiul public și și-a adus aminte cum fostul antrenor l-a învățat fotbal cu o precizie matematică.
Andrei Cristea a povestit cum a ajuns să aibă o relație specială cu Vasile Simionaș
Și Andrei Cristea (40 de ani), acum antrenor la Popești-Leordeni, ăn Liga 3, și-a adus aminte cu plăcere de Simionaș.
”E un moment dificil și pentru mine, crede-mă ce spun, pentru că am fost destul de apropiat de nea Simi.
Prima perioadă a mea, legată de acest raport, a fost atunci când eram jucător la FCM Bacău. Eram un copil și a venit dumnealui antrenor. Era o persoană respectată, cu un CV important pentru fotbalul românesc.
Apoi, în perioada de la Iași, am reușit să ne apropiem mai mult. În perioada în care am fost nevoit să preiau echipa, la Iași, ca antrenor, a fost persoana care mi-a fost cel mai apropiată din toate punctele de vedere”, a povestit Andrei Cristea, la Liga DigiSport.
”Simțea foarte bine vestiarul, era o persoană caldă”
Cristea a mai precizat că Vasile Simionaș era și în prezent oficial al grupării din Copou.
”Era președinte de onoare al clubului și membru în Consiliul de Administrație al grupării, se ocupa și de academie.
A fost o persoană caldă, foarte inteligentă, cu care puteai discuta orice. De la fotbal, la politică, glume orice. Mereu avea o vorbă caldă, prin care reușea să detensioneze atmosfera, simțea foarte bine vestiarul, fotbalistul, era foarte implicat, ne oferea sfaturi.
Îmi pare rău, mai ales că am înțeles că a suferit mult în ultima perioadă, nu i-a fost ușor.
Condoleanțe familiei! Condoleanțe clubului Poli Iași! Dumnezeu să-l ierte”, a mai spus Cristea, la Digi Sport.
Etichete: andrei cristea , vasile simionas , vasile simionaș a murit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDouă cuvinte pentru istorie! Ce a spus Chivu după calificarea Interului în finala cupei și explicația oferită
Cristi Chivu a fost în extaz după ce Inter s-a calificat în finala Cupei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCine va fi cel mai bun jucător de la World Cup? Sports Illustrated a făcut lista: Messi e abia pe 4
World Cup 2026, prima ediţie de Cupă Mondială care va avea la start 48...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCatastrofal! Leicester City, retrogradată în liga a treia din Anglia la 10 ani după ce a devenit campioană
Leicester City a suferit marţi a doua retrogradare consecutivă şi va juca în a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLouis Munteanu a rupt tăcerea, la 4 luni de când s-a transferat în MLS: „Altă lume aici!”. Ce spune despre accidentare
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login