-
SuperLiga: Universitatea Craiova – ”U” Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Botoșani, vineri, 17:00, DGS 1
UEFA: „A existat un contact între piciorul de sprijin al jucătorului și minge, înainte ca acesta să șuteze„
Galerie Foto
La loviturile de departajare, Julian Alvarez a alunecat în momentul execuţiei şi golul său a fost anulat de arbitrajul video pentru că a atins mingea cu ambele picioare, iar dublul contact al balonului este interzis de regulament (FOTO în galeria de mai sus).
„Atletico Madrid a cerut o explicaţie”, a declarat UEFA într-un comunicat.
Forul continental a explicat, pe scurt, de ce a fost anulat golul lui Julian Alvarez, de la loviturile de departajare.
„Deși infim, a existat un contact între piciorul de sprijin al jucătorului și minge, înainte ca acesta să șuteze. În conformitate cu regulile în vigoare (Regulile jocului, 14.1), VAR a trebuit să-i semnaleze arbitrului că golul ar trebui să fie invalidat”, a anunțat UEFA, citată de Reuters.
Real Madrid s-a calificat în urma loviturilor de departajare (4-2) după un scor general de 2-2 în prima şi a doua manşă.
Real Madrid se va confrunta cu Arsenal în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
VIDEO Atletico Madrid – Real Madrid 1-0, 2-4 d.l.d.
Etichete: real madrid , atletico madrid , julian alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăEchipa din Europa care a lăsat-o mască pe legenda lui FCSB: ”Sunt cu 50 de ani înaintea noastră”
Fostul internațional român a rămas impresionat de infrastructura clubului londonez și consideră că nivelul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăArena Națională va găzdui din nou finala Europa League! Bucureștiul revine în prim-planul fotbalului european
România și-a depus candidatura pentru finala Europa League din 2028 sau 2029, iar Bucureștiul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăL-a lăsat fără reacție pe Bogdan Lobonț! ”Mi-a pus mâna în gât și m-am blocat”
Fostul portar al naționalei României a fost legitimat la AS Roma între 2009 și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAu bătut palma! Care este noua ”casă” a lui Dinamo până la finalul anului
”Câinii” vor juca pe Arena Națională toate partidele în care vor avea statut de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login