
„Da, pe stadion se va celebra trofeul şi se vor decerna medaliile. Va fi show şi pe stadion, dar va fi un show cu artificii reci, confetti, după care se va pleca cu un autobuz descoperit şi se va merge în Piaţa Constituţiei, că doar acolo avem aprobare, unde va fi probabil un show de lumini.
La cât am aşteptat (n.r. – nouă ani), trebuia să facem ceva. Bine că a venit într-un moment în care avem timp şi să-l pregătim cum trebuie”, a declarat Mihai Stoica pentru orangesport.ro.
„Veţi vedea cele mai frumoase artificii din viaţa voastră, le voi da pe Arena Naţională. Vom da la fiecare meci după primele cinci numai artificii, artificii, artificii!
Când vom juca în deplasare, vom închiria un loc unde să dăm cu artificii în apropierea stadionului. Voi ieşi pe Maybach, ca pe vremuri, o să dau comandă de nişte artificii care să ajungă până la şinele de tren (n.r. lângă stadionul Rapid – Giuleşti)”, spunea anterior Gigi Becali despre sărbătoarea FCSB-ului pentru cucerirea primului titlu, după o pauză de 9 ani.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăAndrei Nicolescu l-a atacat și pe Mircea Rednic după scandalul de la Sepsi – Dinamo: ”Eu n-am mai prins ciolanul, l-au prins alții”
La finalul partidei de vineri seara, Nicolescu a criticat condițiile de protocol oferite de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmă”Nu mă așteptam să reacționeze chiar așa!”. Fotbalistul Rapidului a recunoscut că l-a surprins ieșirea nervoasă a lui Pancu
Fotbalistul giuleștenilor afirmă că știa încă din perioada în care Pancu era jucător că...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăVerstappen nu le-a lăsat vreo șansă rivalilor în Singapore. Antonelli, pe locul 3
Dacă întrecerea Sprint a avut parte de ploaie, pentru cursa cea mare, înaintea startului,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăIoan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Ioan Andone a preluat banca tehnică a lui Dinamo în mai 2016, la începutul...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login