
Elisabeta Lipă a transmis, marţi, un mesaj de final de an, dar şi de final de mandat în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Sport, în care arată că sportul românesc a rămas o ancoră de speranţă şi în 2024.
„La final de an, dar şi de mandat în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Sport, le mulţumesc şi le sunt recunoscătoare pentru efort tuturor sportivilor, antrenorilor, medicilor, personalului tehnic, sponsorilor şi partenerilor care au adus României glorie în competiţiile europene şi internaţionale.
Elisabeta Lipă renunţă la şefia Agenţiei Naţionale pentru Sport
Să privim cu respect performanţa sportivilor noştri, mai ales pentru medaliile câştigate la Jocurile Olimpice de la Paris. Noul An să ne aducă tuturor cât mai multe bucurii şi victorii româneşti”, a scris Lipă pe Facebook.
În vârstă de 60 de ani, Lipă a fost eliberată, la cerere, din funcţia de preşedinte al ANS. Ea va fi deputat de Botoşani din partea PSD.
Începând cu data de 31 decembrie 2024, Thomas-Răzvan Moldovan, vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuţiile de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii, anunţă ANS.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSuspendat cu Petrolul, Cristiano Bergodi le-a transmis un mesaj jucătorilor săi, care au câştigat în 10 oameni
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Secundul lui Cristiano Bergodi,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJucătorul lui Real Madrid şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorit de FCSB, Jovo Lukic şi-a decis viitorul imediat după U Cluj – Petrolul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Golgheterul din sezonul trecut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB negociază mai multe transferuri pe final de mercato! Ce a spus Mihai Stoica de Drăguş, Muhar şi Korenica
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover După plecările lui Daniel...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login