-
Cupa României: Rapid – CFR, joi, 20:00, DGS 1
-
EFL Cup: Tottenham – Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Fratele lui Paul, Mathias Pogba (34 de ani), și încă doi prieteni din copilărie au făcut parte dintr-un grup de șase persoane implicate într-un caz care a fost judecat de Tribunalul Corecțional din Paris.
Mathias Pogba a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi ani cu suspendare
Verdictul în ”cazul Pogba” a fost pronunţat în cursul zilei de joi, 19 decembrie, la două săptămâni după încheierea audierilor.
Fratele lui Paul Pogba, Mathias, a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru extorcare organizată şi tentativă de extorcare.
Restul pedepsei va fi executat sub formă de arest la domiciliu sub supraveghere electronică. Această sentinţă corespunde solicitării procuraturii. La ieşirea din sala de judecată, avocatul lui Mathias Pogba a indicat faptul că cel pe care îl reprezintă va face apel.
Ce pedepse au primit ceilalți inculpați din ”cazul Pogba”
Roushdane K., suspectat că ar fi organizat sau provocat şantajarea lui Paul Pogba pentru suma de 13 milioane de euro, a primit cea mai grea pedeapsă: opt ani de închisoare cu detenţie continuă.
De asemenea, instanţa a constatat că Paul Pogba a suferit un prejudiciu economic de 197.000 de euro şi un prejudiciu moral de 50.000 de euro şi i-a obligat pe toţi inculpaţii să plătească această sumă fostului jucător de la Juventus.
Vinovații au fost judecaţi timp de o săptămână la Tribunalul de Primă Instanţă din Paris pentru acuzaţii precum extorcare, tentativă de extorcare, participare la o asociaţie criminală şi detenţie ilegală. Doar acuzaţia de răpire nu a fost reţinută la finalul procesului, deoarece judecătorii au indicat lipsa de probe pentru a caracteriza infracţiunea.
De unde a început ”cazul Pogba”
”Cazul Pogba” a început în noaptea de 19 spre 20 martie 2022, când Paul Pogba a fost prins într-o ambuscadă într-un apartament din Montevrain, o suburbie a Parisului. Doi bărbaţi cu cagule l-au ameninţat cu arma în încercarea de a extorca 13 milioane de euro de la fotbalist.
Cazul a ieşit la iveală în august 2022, după ce pe reţelele de socializare au fost postate videoclipuri în care Mathias Pogba îl acuza pe Paul că l-ar fi vrăjit pe Kylian Mbappe. Mai mult decât atât, Mathias a fost urmărit penal pentru aceste videoclipuri, potrivit news.ro.
Etichete: paul pogba , inchisoare , mathias pogba , santaj , extorcare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login