
Formația ardeleană își propune și în această stagiune titlul de campionă, însă la finalul primelor 16 etape se clasează pe locul secund, la trei puncte în spatele rivalei din oraș, ”U”.
Feroviarii au trecut în această toamnă printr-o criză de rezultate, una care l-a pus pe gânduri pe finanțatorul Ioan Varga.
Varga trage un semnal de alarmă: ”Să nu-și închipuie cineva că ne batem la locul doi”
Între timp, CFR Cluj a ajuns la o serie de 6 meciuri fără înfrângeri în campionat, spre mulțumirea lui Ioan Varga, care anunță transferuri.
”Pentru prima dată mi-am pus semne de întrebare asupra lui Dan Petrescu. Sunt mulțumit acum de ultimele rezultate obținute. M-au bucurat victoriile.
Sunt bani de transferuri. Normal că nu sunt zece milioane pentru transferuri, dar nici la alte echipe nu sunt atâția bani. Clubul are bani, dar mai trebuie să completezi.
Bineînțeles că se vor face transferuri în iarnă. Vor veni jucători. Iar în vară discutăm de titlu. Să nu-și închipuie cineva că ne batem la locul doi. Pentru mine nu există locul doi”, a spus Ioan Varga, potrivit Prosport.
CFR se pregătește de derby-ul cu Rapid
În acest weekend, CFR Cluj are programat un duel cu o altă formație cu pretenții în SuperLiga, Rapid.
Confruntarea este programată sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 21:30. În tur s-a terminat egal, scor 2-2. Pentru clujeni au punctat Daniel Bîrligea și Peter Michael, iar pentru gruparea din Capitală au marcat Albion Rrahmani și Florent Hasani.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStefano Domenicali, anunţ important despre acest sezon de Formula 1: “Vom impementa planul nostru”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Preşedintele Formulei 1, Stefano...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNebunie totală la aeroport la revenirea echipei Capului Verde de la Campionatul Mondial
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Naţionala Capului Verde nu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunţul făcut de Carlo Ancelotti despre Neymar, înaintea duelului “de foc” Brazilia – Norvegia: “Cred că se va întâmpla”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Carlo Ancelotti a oferit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFanii FCSB, disperaţi după dezastrul din amicalul cu Union SG: “Ruşine lui Gigi Becali!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login