-
Liga Națiunilor: Germania – Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Olanda – Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Italianul a făcut parte din staff-ul lui Zinedine Zidane în primul mandat al francezului, iar în vara anului 2021 s-a întors la club alături de Carlo Ancelotti.
Astfel, Pintus are în palmares, printre altele, cinci trofee Champions League: patru cu Real Madrid (2017, 2018, 2022, 2024) și unul cu Juventus (1996).
Jucătorii lui Real Madrid consideră învechite metodele lui Antonio Pintus
De aceea, în perioada în care ”Don” Carlo era dorit de naționala Braziliei, presa din Spania a dezvăluit că Pintus nu ar fi plecat odată cu antrenorul italian, întrucât acesta are ”contract pe viață cu Real Madrid”.
Totuși, după accidentările extrem de grave suferite de jucătorii celor de la Real Madrid în ultima vreme, aceștia au început să pună la îndoială metodele de pregătire ale preparatorului fizic italian.
”Antonio Pintus a devenit o figură controversată în spatele scenei, iar unele dintre metodele sale sunt considerate învechite”, scrie jurnalistul Mario Cortegana, foarte apropiat de Real Madrid.
6 accidentări extrem de grave au suferit ”Galacticii” în ultimul an și jumătate, toate rupturi de ligamente încrucișate: Eder Militao (de două ori), Dani Carvajal, Joan Martinez, Thibaut Courtois și David Alaba.
În acest sezon, nu mai puțin de 17 fotbaliști ai reginei Europei s-au confruntat cu probleme medicale.
Antonio Pintus a câștigat 32 de trofee în cariera sa
Antonio Pintus este unul dintre cei mai cunoscuți preparatori fizici, iar acest lucru rezultă și din palmaresul său. Italianul a fost preparatorul fizic unor echipe precum Juventus, Chelsea, Inter și Real Madrid și a făcut o treabă impecabilă.
Acesta are în palmares:
- cinci trofee UEFA Champions League (Real Madrid și Juventus)
- patru trofee FIFA Club World Cup (Real Madrid)
- patru Serie A (Juventus și Inter)
- trei La Liga (Real Madrid)
- șase Supercupe ale Europei (Real Madrid, Juventus și Chelsea)
- o cupă UEFA (Juventus)
- Cupa Spaniei (Real Madrid)
- Cupa Italiei (Juventus)
- două supercupe ale Italiei (Juventus)
- trei supercupe ale Spaniei (Real Madrid)
- o cupă a Ligii Franței (Monaco)
- o cupă Intercontinentală (Juventus)
Etichete: real madrid , antonio pintus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Nu mai are ce căuta la echipă”. Motivul pentru care Valentin Crețu a fost dat afară de la FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Valentin Crețu (37 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid – Malaga, LIVE VIDEO, 18:00, DGS3. „Los Blancos” caută a treia victorie consecutivă în La Liga
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE așteptat să semneze cu CFR și a stârnit contre ÎN DIRECT: ”Haide, mă! Ce mai faci cu el?” / ”Dacă slăbește, poate fi util”
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția lui Daniel Bîrligea, după debutul din Fiorentina – Frosinone, contra lui Radu Drăgușin
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login