Miercuri, 21 februarie, au avut loc ultimele meciuri din turul optimilor de finală ale UEFA Champions League. Porto a reușit să învingă la ultima fază a meciului, în timp ce Napoli și Barcelona au remizat.
Porto-Arsenal 1-0
Galeno a avut cea mai mare ocazie în minutul 22, atunci când șutul său a lovit bara, iar pe urmărire mingea a ricoșat tot la el, dar șutul său s-a dus pe lângă poartă.
Tunarii au punctat la capitolul cornerelor, dar nu au reușit să pună nici o problemă la poarta lui Diogo Costa.
De asemenea, echipa lui Mikel Arteta nu a avut șut pe poartă în această partidă.
Același Galeno a dat lovitura pentru Porto, în minutul 90+4, atunci când l-a învins pe Raya cu un șut excepțional din afara careului.
Napoli-Barcelona 1-1
Francesco Calzona și-a făcut oficial debutul ca antrenor pentru Napoli, în duelul contra celor de la Barcelona.
Prima repriză a fost echilibrată, iar la cabine s-a intrat cu 0-0.
Robert Lewandowski a deschis scorul pentru catalani în minutul 60, după o pasă excelentă a lui Pedri.
Replica italienilor nu a întârziat să apară, iar în minutul 75, Victor Osimhen și-a arătat calitățile de atacant pur-sânge și l-a învins pe Ter Stegen, după o pasă a lui Anguissa.
Meciurile retur vor avea loc peste 2 săptămâni, pe 12 martie.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Ştiţi care e porecla lui?” Mihai Rotaru l-a făcut praf pe Ovidiu Haţegan: „Să ne retrogradeze cum au făcut-o cu Mititelu!”
Campionatul românesc e un campionat echilibrat. Arbitrii şi micile greşeli fac diferenţa. Este un...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„A fost cireaşa de pe tort!” Gică Hagi, devastat după „remontada” Universităţii Craiova. Jucătorii care l-au înfuriat pe „Rege”
Gică Hagi, devastat după “remontada” Universităţii Craiova Gică Hagi, în timpul unei conferinţe de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLouis Munteanu, anunţul momentului despre viitorul său. Ce a spus despre interesul lui Gigi Becali: „Eu acolo vreau!”
Cifrele jucătorului care aparţine de Fiorentina contra oltenilor sunt cu atât mai impresionante în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Ivan a dat de înţeles că poate pleca de la Universitatea Craiova! Reacţia imediată a lui Costel Gâlcă
Andrei Ivan a dat de înţeles că poate pleca de la Universitatea Craiova! Reacţia...
De Simina PREDA