
A fost o controversă uriaşă înaintea golului marcat de Homawoo. Fundaşul celor de la Dinamo a marcat cu o lovitură de cap, după un corner executat de Milanov.
Dinamo a obţinut un corner după ce Abeid a blocat centrarea lui Selmani. Deşi a părut că decizia este una corectă, reluările au arătat că ultimul care a atins mingea a fost Selmani.
Homawoo a marcat primul gol pentru Dinamo
Astfel, după ce mingea a fost blocată de Abeid, până să depăşească suprafaţa de joc, aceasta a fost atinsă şi de Selmani. Imediat, Milanov a executat lovitura de colţ, iar Homawoo a reluat cu capul în ăpoarta ardelenilor. Acesta a fost primul gol al lui Homawoo pentru Dinamo.
Declarația lui Petrescu vine în condițiile în care Dinamo este pe 2 în Liga 1, după ce, la finalul sezonului trecut, s-a menținut în Liga 1 după barajul cu Csikszereda.
„Dinamo este una dintre surprizele pozitive ale acestui sezon. Nimeni nu se aștepta. Nimeni, nimeni, nimeni! E clar că antrenorul a făcut treabă excelentă, dar jucătorii sunt cei care joacă. Au fost aleși jucătorii potriviți. Și cu experiență, și din străinătate, și tineri buni, iar cu ajutorul fanilor, care vor umple iar stadionul, au făcut treabă bună”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăSurpriză de proporții! Barcelona, gata să renunțe la Raphinha
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăȘahtior – Crystal Palace 1-3. Englezii sunt cu un pas în finala Conference League
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăAndrei Rațiu, 105 minute în semifinalele UEFA Conference League! Nota primită după Rayo – Strasbourg 1-0
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNottingham Forest – Aston Villa 1-0. Wood a decis victoria, din penalty
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login