-
SuperLiga: Sepsi – Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Pe fondul prestațiilor mai puțin reușite din prima jumătate a actualei stagiuni, ”los blancos” se pare că și-au pierdut din încrederea acordată lui Aurelien Tchouameni (24 de ani). De altfel, ”Galacticii” ar fi dispuși să-l vândă pe mijlocașul francez care a evoluat constant în ultimele sezoane.
La scurt timp după ce în presă a apărut această informație, Real Madrid se pare că deja i-a găsit un înlocuitor fotbalistului adus în urmă cu doi ani de la AS Monaco.
Warren Zaire-Emery, dorit de Real Madrid în locul lui Aurelien Tchouameni
Potrivit Teamtalk, Real Madrid și-ar dori să-l transfere pe Warren Zaire-Emery (18 ani), mijlocașul francez crescut în academia lui PSG, pentru a-l înlocui pe Aurelien Tchouameni în compartimentul median.
Sursa citată anterior scrie că reprezentanții ”Galacticilor”, în frunte cu președintele Florentino Perez (77 de ani), văd în Zaire-Emery un potențial uriaș, care poate fi materializat pe termen lung la formația de pe Santiago Bernabeu.
Warren Zaire-Emery evoluează deja la cel mai înalt nivel pentru PSG încă de la începutul sezonului 2022 / 2023, când a fost promovat la seniorii parizienilor. Puștiul de 18 ani a strâns deja 85 de meciuri pentru campioana din Hexagon în toate competițiile, inclusiv în UEFA Champions League (a marcat șase goluri și a oferit 7 assist-uri).
- 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Zaire-Emery, potrivit Transfermarkt
- până în iulie 2029 mai are francezul contract cu PSG
VIDEO Rezumat Real Madrid – Barcelona, scor 0-4
Etichete: real madrid , aurelien tchouameni , warren zaire-emery
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Norocul lui că n-a fost primit în România!” Cum a fost propulsat Chivu spre Inter
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunțul făcut de FC Argeș, după ce nu a luat licența de Europa
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUEFA a nominalizat cel mai bun jucător din turul semifinalelor din Champions League
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA făcut spectacol cu FCSB la București și peste un an a primit vestea: TOP 20 la Balonul de Aur!
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login