-
Nations League: Scoția – Portugalia, marți, 21:45, DGS 1
-
Nations League: Spania – Serbia, marți, 21:45, DGS 2
În urma acestui rezultat, elevii lui Daniel Pancu au reușit să câștige grupa și, implicit, s-au calificat la turneul final din Slovacia, unde vor participa în total 16 echipe.
Galerie Foto
Presa din Elveția a reacționat rapid, după ce România U21 s-a calificat la EURO 2025! Prima repriză, numită „oribilă”
Și mai rău pentru elvețieni, Finlanda U21 a bătut Muntenegru cu 2-1 și a terminat pe locul secund, care duce la baraj. Elveția, picată pe trei, și-a luat adio definitiv de la calificare.
Așa cum era de așteptat, presa din Elveția s-a arătat foarte dezamăgită de parcursul din preliminarii, mai ales că „Țara Cantoanelor” pornea cu prima șansă la primul loc.
- „Elveția U21 se scufundă în România și își ia adio de la EURO”, a titrat RSI.
- „Turneul din vara viitoare va avea loc fără Elveția. Anterior, se calificase de două ori consecutiv. Acum, a irosit o poziție excelentă la start, prin ultimele două rezultate”, au scris cei de la SRF.
- „Lacrimi europene pentru Elveția” a fost titlul sugestiv al celor de la TIO, care au continuat: „Stăpâni pe situație până în vară, băieții lui Stauch și-au complicat singuri viața, după 1-2 cu Albania și 1-1 cu Finlanda. S-au pus în situația de a fi obligați la victorie în ultima etapă și n-au reușit. După ce au fost conduși cu două goluri în urma unei prime reprize oribile, au încercat să revină în cea de-a doua, dar n-au putut decât temporar”.
Citește și:
Clasamentul final al grupei României în preliminariile EURO 2025 U21
Etichete: romania elvetia , presa din elvetia , romania u21 , presa elvetiana , elvetia u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăRomânia, locul 3 la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Tricolorii au obţinut 39 de medalii
Lotul național al Federației de Culturism și Fitness a României a obținut o performanță...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăVinicius, atac furibund la un adversar: “Ești prost. Te duci în liga a doua, fratele meu”. Ce replică a primit
Real Madrid a învins-o duminică pe Espanyol, iar la două zile după meci au...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVictor Wembanyama, un nou record în play-off-ul NBA! San Antonio Spurs, înfrângere în primul meci cu Timberwolves
San Antonio Spurs a pierdut pe teren propriu meciul de debut din semifinalele de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăȘoc la CFR Cluj! Plecare din conducerea clubului: “Demisia am depus-o de ieri. Nu vreau să mă asociez cu ei”
Bogdan Mara, directorul sportiv de la CFR Cluj, a anunțat marți că și-a dat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login