-
Nations League: Finlanda – Anglia, duminică, 19:00, DGS 1
-
Nations League: Austria – Norvegia, duminică, 21:45, DGS 1
Campioana mondială a deschis scorul în minutul 13, prin Otamendi, iar gazdele au restabilit egalitatea în minutul 65, grație reușitei lui Rondon. Argentina conduce clasamentul cu 19 puncte, în timp ce Venezuela ocupă locul 7, cu 11 puncte.
Două femei, obligate să-și dea tricourile jos înainte de meciul Venezuela – Argentina
Un episod neobișnuit s-a petrecut cu câteva zeci de minute înaintea jocului de pe ”Estadio Monumental de Maturin”, când două fane ale Venezuelei au fost obligate să-și dea tricourile jos.
Galerie Foto
O femeie aflată în tribune le-a văzut pe cele două că aveau tricouri mixte, special făcute pentru acel meci, jumătate cu însemnele Venezuelei, jumătate cu cele ale Argentinei. Acest lucru nu i-a picat bine și, susținută și de alți suporteri, nu s-a lăsat până când tinerele respective nu au renunțat la tricouri.
Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale, iar internauții au ”taxat” excesul de zel al venezuelenilor: ”Ce imbecilitate”, ”Credeam că pot să merg îmbrăcat cum vreau la meci” sau ”Doamna aceea e fiica dictatorului”, au fost câteva dintre reacții.
Leo Messi: ”Nu puteam să legăm două pase din cauza condițiilor gazonului”
Integralist în remiza cu Venezuela, Messi a bifat primul meci pentru naționala Argentinei după accidentarea la gleznă suferită în finala Copa America.
”Am așteptat mult să joc din nou. A trecut ceva timp, mi-au lipsit jocurile. Dar sunt fericit că m-am întors. Sunt fericit să mă aflu aici și să am continuitate. Adevărul este că a fost cam dificil modul în care am jucat azi. Partida a fost foarte, foarte strânsă.
Gazonul nu ne-a ajutat să facem ce am vrut. Nu eram pregătiți pentru un meci ca ăsta, dar am așteptat greșelile adversarilor. Nu puteam să legăm două pase din cauza condițiilor gazonului”, a declarat Leo Messi, după meciul din Venezuela.
Etichete: venezuela – argentina , suporteri venezuela
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăUniversitatea Craiova – FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
Universitatea Craiova – FCSB, de la 20:30, LIVE SCORE, pe iAMsport.ro Universitatea Craiova și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăYann Kitala, fostul coleg al lui Kylian Mbappe, a semnat cu o echipă din SuperLiga
În vârstă de 28 de ani, Kitala a efectuat vizita medicală și a semnat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăBurchel îl ceartă pe Chiricheș și acuză Coverciano că încalcă regulamentul UEFA
În ultima perioadă, Școala de Antrenori a FRF este tot mai contestată în ceea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăÎncă un jucător de la Dinamo a fost convocat la echipa națională
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login